media_139646064744472700

Judecătoria Buiucani a DECIS! Filat rămâne în arest pentru încă 30 de zile

Ex-premierul Republicii Moldova Vlad Filat rămâne în arest preventiv pentru 30 de zile. Decizia a fost luată acum câteva clipe de către magistrații Judecătoriei Buiucani care au satisfăcut solicitarea Procuraturii Anticorupție privind prelungirea mandatului de arest pe numele fostului președinte al PLDM.

Instanța de judecată a emis hotărârea cu doar câteva minute înainte să expire termenul de 72 de ore pentru care a fost reținut inculpatul, în lipsa acestuia, după o ședință care a durat mai bine de șase ore.

Pe tot acest parcurs, în fața clădirii Judecătoriei Buiucani au protestat cele două tabere pro și contra arestului liberal-democratului.

Amintim că joi, 15 octombrie, după ce deputații au votat pentru retragerea imunității parlamentare, Vlad Filat a fost reținut și escortat la sediul Centrului Național Anticorupție, unde i-au fost înaintate învinuiri pentru corupere pasivă și trafic de influență. Potrivit auto-denunțului primarului de Orhei, Ilan Shor, ex-președintele PLDM a ar fi extorcat de la omul de afaceri mijloace financiare şi bunuri în sumă de 250.000.000 de dolari pentru acordarea diferitor servicii.

Foto: abcnews.md

Răspândește știrea!

Comentează

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green