img_8175

La sfârșitul lunii mai va demara controlul comun în punctul de trecere „Pervomaisk – Cuciurgan”

Serviciile vamale și de frontieră ale Republici Moldova și Ucrainei au aprobat și semnat completările la Schema tehnologică de organizare a controlului comun a persoanelor, mijloacelor de transport şi mărfurilor prin punctul de trecere de pe segmentul central  (transnistrean) al frontierei moldo-ucrainene „Pervomaisk-Cuciurgan”.

Potrivit acordurilor, la etapa iniţială, angajații Serviciului Vamal se vor afla pe direcţia ieşirii din Republica Moldova (intrării în Ucraina), iar controlul și vămuirea mărfurilor se va efectua doar pentru regimul vamal de export și reexport.

După încheierea primei etape, organele de control ale ambelor părţi vor trece la realizarea deplină a activităţii lor, conform schemei tehnologice care a fost aprobată anterior.

Republica Moldova are experiență în organizarea și realizarea controlului în comun la frontiera moldo-ucraineană. Astfel în anul 2005 au fost lansate patru puncte de trecere în care s-a organizat controlul în comun „Criva – Mamalîga”, „Briceni – Rosoșeni”, „Larga – Chelimențî”, „Giurgiulești – Reni”.

În anul 2012 controlul în comun în punctul de trecere „Briceni – Rosoșeni” a fost trecut într-o formă experimentală de organizare pe teritoriul unui stat (Ucraina). Experimentul prevede organizarea în baza principiilor „Ghişeului unic”.

Ulterior, la data de 4 noiembrie 2015 a fost semnat Protocolul între Departamentul Poliției de Frontieră al Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova, Serviciul Vamal de pe lângă Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova și Administrația Serviciului Grăniceresc de Stat al Ucrainei, Serviciul Fiscal de Stat al Ucrainei privind organizarea controlului în comun în punctul de trecere internațional „Pervomaisk – Cuciurgan” pe teritoriul Ucrainei”.

Foto: gov.md

Răspândește știrea!

Comentează

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green