18000173_big1515661610

Legea anti-propagandă a fost publicată în Monitorul Oficial

Legea pentru completarea Codului audiovizualului al Republicii Moldova cu norme privind securizarea spațiului informational a fost publicată în Monitorului Oficial din 12 ianuarie 2018. Noile reglementări urmează să protejeze spațiul informational al Republicii Moldova de eventuale tentative de dezinformare și/sau de informare manipulatoare din exterior și să nu admită provocări cu caracter mediatic.

Totodată, Codul Audiovizualului este completat cu un aliniat nou care stipulează că pe teritoriul Republicii Moldova va fi permisă transmisia doar a programelor de televiziune și radio cu conținut informativ, analitic, militar și politic care sunt produse în statele membre ale Uniunii Europene, SUA, Canada, precum și în statele care au ratificat Convenția Europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră.

În cazul încălcării acestor prevederi, radiodifuzorii și distribuitorii de servicii vor primi amenzi de la 40 mii lei la 70 mii lei. Pentru încălcarea repetată amenda va constitui de la 70000 la 100 mii lei. Retragerea licenței de emisie se va aplica doar după aplicarea graduală a sancțiunilor.

Pentru neadmiterea prejudicierii securității statului, instanța de judecată va examina litigiile în acest sens, în termen de până la 30 de zile. Apelul sau recursul va putea fi depus în termen de 3 zile de la pronunțarea hotărârii și va fi examinat în 10 zile.

Legea intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Guvernul în trei luni va aduce actele sale normative în concordanță cu aceasta şi va prezenta Parlamentului propuneri privind aducerea legislației naţionale în concordanță cu noile modificări ale Codului Audiovizualului.

Foto: moldpres.md

Răspândește știrea!

Comentează

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green