angajare-cariere-ro

Mandatele șefilor CNA, SIS și ANI expiră la sfârșitul lunii octombrie

La 25 octombrie curent, mandatul lui Viorel Chetraru, șeful Centrului Național Anticorupție (CNA), al lui Mihai Balan, șeful Serviciului de Informații și Securitate (SIS), și al lui Anatolie Donciu, șeful Autorității Naționale de Integritate (ANI), vor expira. Astfel, în conformitate cu procedurile legale, Parlamentul trebuie să organizeze concursul de numire în funcție a noilor directori ai instituțiilor. 

În condițiile în care concursurile ar trebui să se desfășoare cât mai curând, liderul fracțiunii PLDM, Tudor Deliu, a anunțat astăzi că, până în prezent, Comisia parlamentară juridică numiri şi imunităţi nu a inițiat acțiuni în acest sens.

Precizăm că directorul CNA este numit de Parlament, pentru un mandat de cinci ani, fără posibilitatea realegerii în funcție. Candidatul este selectat de Comisia juridică, numiri şi imunităţi, în baza concursului public.

Conducătorul SIS este numit în funcţie de Parlament, la propunerea a cel puțin 10 deputați, cu avizul Comisiei parlamentare securitate națională, apărare și ordine publică, pe un termen de cinci ani.

La rândul său, șeful ANI este numit în funcție de președintele țării, la propunerea Consiliului de Integritate, pentru un mandat de cinci ani, fără posibilitatea alegerii repretate în aceeași funcție. Precizăm că, în cadrul ședinței din 9 octombrie, membrii Consiliului de Integritate au decis anunțarea unui nou concurs și lansarea unei noi perioade de depunere a dosarelor pentru suplinirea funcției de președinte al ANI, urmare a faptului că foștii candidați – Teodor Cârnaț și Victor Strătilă – au picat testul la poligraf.

Imagine simbol: manatt.com

Răspândește știrea!

1 Comentariu

  1. Anonymous at |

    Ce ne facem noi dacă nu mai găsim aşa persoane de integre :?: :?: :?:

    Reply

Comentează

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green