one-million-dollars

Mandatul de activitate a Comisiei de anchetă pentru investigarea fraudei bancare a fost prelungit

Parlamentul a extins termenul de activitate a Comisiei de anchetă pentru elucidarea tuturor circumstanțelor devalizării sistemului bancar din Republica Moldova și investigării fraudei bancare. Deputații au aprobat, în ședința plenară de astăzi, prelungirea mandatului de activitate cu 30 de zile. Comisia de anchetă își va prelungi activitatea până pe 10 octombrie 2019.

„Complexitatea informațiilor parvenite în rezultatul audierilor în cadrul ședințelor Comisiei de anchetă, precum și necesitatea sesizării unor instituții abilitate pentru întreprinderea măsurilor de probare și verificare a informațiilor colectate, dar și apariția unor circumstanțe specifice și neplanificate inițial, care au impus audieri repetate a unor persoane din varii motive, au generat atât extinderea numărului de persoane recomandate pentru audiere, cât și necesitatea extinderii termenului de activitate a comisiei de la 90 la 120 de zile. Acest fapt va permite investigarea mai amplă a circumstanțelor, precum și sesizarea organelor abilitate pentru tragerea la răspundere a persoanelor vinovate”, se menționează în nota informativă a hotărârii.

Comisia, prezidată de Alexandru Slusari, a fost constituită de Parlament pe data de 10 iunie. Comisia de anchetă va prezenta Parlamentului raportul cu privire la elucidarea circumstanțelor de fapt și de drept privind devalizarea sistemului bancar din Republica Moldova și investigării fraudei bancare.

Foto: jewcy.com

Răspândește știrea!

Comentează

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green