vjhgh

Mii de țigarete nedeclarate, depistate de vameși în roțile a două platforme auto

Un moldovean de 36 de ani, intenționa să ajungă în Germania cu mii de țigarete, disimulate în platformele auto transportate. Produsele din tutun, însă, au fost depistate de vameșii de la „Leușeni”, care, acționând în baza analizei de risc, i-au scanat ansamblul de vehicule. Cazul a fost înregistrat aseară, la ieșirea din țară.

În urma imaginilor prelevate, s-a stabilit prezența unor obiecte suspecte în roțile celor două platforme auto transportate, dar și în torpedoul microbuzului de model „Volkswagen T4”.

Pentru confirmarea suspiciunilor, a fost implicat și câinele specializat al Vămii, care a reacționat la aceleași locuri. Astfel, a fost luată decizia demontării torpedoului și pneurilor, iar în rezultat, au fost depistate 25.800 de țigarete de diverse mărci, cu timbru de acciz al Republicii Moldova.

Atât lotul de țigarete, cât și ansamblul de vehicule în care au fost depistate produsele din tutun au fost reținute. Bărbatul mai urmează să achite și o amendă de până la 4.500 de lei.

Tot aseară, fără vehicul a rămas și un bărbat care încercase să iasă din țară cu 7.000 de țigarete nedeclarate. Produsele din tutun erau ascunse în mai multe ascunzișuri dintr-un autocamion. Este vorba despre torpedou, filtrul de aer și compartimentul destinat bateriilor auto.

Cazul a fost raportat de către vameșii de la Cahul, care continuă cercetările.

Foto: customs.gov.md

Răspândește știrea!

Comentează

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green