60380-600x338

Mijloacele de transport ale cetățenilor din stânga Nistrului ar putea avea dreptul de circulaţie în trafic internațional

Mijloacele de transport ale cetățenilor domiciliați în regiunile din stânga Nistrului ar putea avea dreptul de circulaţie în trafic internațional. Parlamentul a examinat, în prima lectură, un proiect de lege cu privire la înmatricularea unor mijloace de transport.

Potrivit proiectului, mijloacele de transport, inclusiv remorcile, motocicletele şi bicicletele cu motor auxiliar, vor putea obține plăci cu număr de înmatriculare neutru, pentru circulația în trafic internațional. Acestea vor fi eliberate de subdiviziunile Agenţiei Servicii Publice a Republicii Moldova, la oficiile deschise în orașele Bender și Râbnița, fără achitarea drepturilor de import şi fără prezentarea obligatorie a actelor vamale.

Vor putea fi înmatriculate mijloacele de transport, aflate în proprietate până la data de 24 aprilie 2018 și care sunt, în prezent, înmatriculate în unităţile administrativ- teritoriale din stânga Nistrului sau municipiul Bender. Totodată, proprietarii vor prezenta documente confirmative care atestă domiciliul persoanei şi a dreptului de proprietate, însoţite de o declaraţie scrisă pe propria răspundere a solicitantului cu privire la veridicitatea informaţiilor.

Proiectul de lege mai prevede că mijloacele de transport înregistrate, în baza acestor prevederi, pot fi înstrăinate către persoanele cu domiciliu în localităţile din stânga Nistrului sau mun. Bender sau persoanelor juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător în unităţile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului şi municipiul Bender fără achitarea drepturilor de import.

În cazul în care mijloacele de transport sunt înstrăinate persoanelor cu domiciliu în localitățile din dreapta Nistrului, înregistrarea noului proprietar se va efectua cu condiţia că mijlocul de transport nu este prohibit de a fi introdus pe teritoriul Republicii Moldova şi cu achitarea drepturilor de import.

Foto: diez.md

Răspândește știrea!

Comentează

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green