cms-image-000012995

Ministerul de Externe organizează reuniunea ambasadorilor Republicii Moldova

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene organizează, în perioada 9 – 11 iulie, la Chișinău, reuniunea ambasadorilor Republicii Moldova. 

Potrivit MAEIE, evenimentul are drept scop examinarea chestiunilor legate de activitatea misiunilor diplomatice şi sporirii eficienţei acestora, realizării politicii externe și stabilirii unor noi sarcini şi priorităţi pe termen scurt și mediu.

În cadrul reuniunii vor fi examinate chestiuni legate de evoluţia situaţiei internaţionale din ultima perioadă, în particular sfidările şi ameninţările la adresa securităţii internaţionale.

O prioritate la ordinea zilei o constituie şi problemele cu care se confruntă diaspora, modalităţile de a oferi protecţie socială cetăţenilor moldoveni aflaţi temporar la muncă peste hotare.

În scopul eficientizării activității ambasadelor, formulării unor sarcini concrete pentru instituţiile serviciului diplomatic în vederea atingerii obiectivelor trasate de autorități în politica externă, agenda evenimentului include întâlniri a șefilor misiunilor diplomatice cu prim-ministrul Pavel Filip și membrii Guvernului, speakerul Adrian Candu, președintele Igor Dodon și alți conducători ai instituțiilor de stat.

Foto: mesaj.md

Răspândește știrea!

Comentează

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green