DTktjoPWkAEdH9I

Moldova IT Park se extinde: 40 de companii s-au înregistrat în ultimele două săptămâni. Alte 12 cereri așteaptă răspuns

Numărul companiilor IT care au aderat la primul parc pentru tehnologia informației „Moldova IT Park” a crescut cu aproape 40, în decursul a două săptămâni, și a ajuns la 86 de rezidenți, anunță Ministerul Economiei și Infrastructurii.

Potrivit MEI, alte 12 cereri au fost examinate pozitiv și urmează a fi semnate contractele cu companiile IT și eliberate certificatele de înregistrare ale acestora.

Precizăm că înregistrarea rezidenților se efectuează de către administrația „Moldova IT Park”. După înregistrarea companiei, administrația prezintă câte o copie a extrasului din Registrul de evidență a rezidenților Parcului către autoritățile administrației publice locale, organul fiscal, vamal, de asigurări sociale, asigurări medicale, de statistică din circumscripția în care se află sediul central (adresa juridică) al rezidentului.

Rezidenții „Moldova IT Park” vor putea aprofunda beneficiile și oportunitățile regimului special de impozitare, pe pagina web moldovaitpark.md, pe care va fi publicată o listă de întrebări frecvente și răspunsuri, constituită cu suportul specialiștilor Ministerului Economiei și Infrastructurii.

Amintim că „Moldova IT Park” și-a început activitatea la 1 ianuarie 2018.

Foto: twitter.com

Răspândește știrea!

Comentează

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green