eleviclasa1lq586497kg-1478871409

Municipalitatea va susține financiar familiile defavorizate pentru pregătirea elevilor către noul an școlar

6.300 de familii defavorizate din municipiu care educă copii de vârstă școlară vor primi ajutoare materiale unice, în valoare de 700 de lei, pentru pregătirea elevilor către noul an de studii 2019 – 2020.

Beneficiarii de ajutor material sunt familiile fără venituri sau cu venituri mici, conform minimului de existență: familiile cu 3 și mai mulți copii, cele monoparentale și în care unul din părinți este cu grad de dizabilitate, familiile care au statut de tutore/curatelă (cu părinți decedați, lipsiți de drepturi părintești, inapți de muncă, neangajați în câmpul muncii).

Potrivit Primăriei Chișinău, aceștia au fost selectați în baza listelor perfectate de instituțiile de învățământ, coordonate cu Direcțiile educație, tineret și sport din sectoare.

Ajutorul material este destinat persoanelor cu domiciliul/reședința în municipiul Chișinău, care educă copii cu vârsta de până la 18 ani.

Plățile pot fi ridicate prin intermediul oficiilor Î.S. „Poșta Moldovei”, de la data de 6 august până la 2 noiembrie.

Foto: cugetliber.ro

Răspândește știrea!

Comentează

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green