foto-_j0a6736

O nouă moțiune simplă marca PSRM! Vicepremierul pe probleme sociale, Gheorghe Brega, așteptat la raport

Deputații PSRM continuă seria moțiunilor de cenzură simple împotriva membrilor Guvernului Filip. De această dată, vizat este viceprim-ministrul pe probleme sociale, Gheorghe Brega. 

Socialiştii l-au acuzat pe liberal că ar fi luat mai multe decizii cu impact social negativ pentru societate. Potrivit deputatului Vasile Bolea, veniturile sunt în descreştere, în timp ce preţurile şi tarifele continuă să crească, iar din farmacii au dispărut medicamentele compensate. Mai mult, parlamentarul i-a reproșat vicepremierului că învățământul este cu plată, iar pentru alimentaţia copiilor se alocă doar 7 lei pe zi. „Chiar şi în puşcării această sumă este mai mare”, a subliniat Vasile Bolea.

Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a declarat că este vorba despre o situație fără precedent deoarece până acum nu au fost inițiate moțiuni simple împotriva vicepremierilor.

Reamintim că socialiștii au înaintat până la acest moment alte cinci moțiuni simple, în care au fost vizați: ministrul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Stela Grigoraș, ministrul Justiției, Vladimir Cebotari, ministrul Finanțelor, Octavian Armașu, ministrul Educației, Corina Fusu, ministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Iurie Chirinciuc și ministrul Apărării, Antatol Șalaru. Ultimele patru tentative au fost respinse deja de Legislativ, după ce nu au întrunit numărul suficient de voturi.

Foto: gov.md

Răspândește știrea!

Comentează

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green