7677302

O tânără din Hânceşti, condamnată la 7 ani de închisoare după ce a obligat o moldoveancă să se prostitueze în Turcia

O locuitoare în vârstă de 36 de ani a raionului Hânceşti a fost condamnată la 7 ani de închisoare, după ce procurorii i-au demonstrat vina de comiterea traficului de persoane, aceasta fiind luată sub strajă chiar din sala de judecată.

Procuratura municipiului Chişinău a demonstrat că, sub promisiunea unui loc de muncă bine plătit în Turcia, inculpata a racolat în vara anului 2016 o tânără, cu o stare materială precară, căreia i-a procurat bilet la avion, asigurându-i transportarea la destinaţie, unde au obligat-o să se prostitueze.

Timp de aproximativ trei luni, aceasta a prestat servicii sexuale într-un apartament din Istanbul, jumătate din venit fiind colectat de persoane de origine turcă. Revenită acasă, victima s-a adresat organelor de drept, pe acest caz fiind iniţiată o cauză penală, iar inculpata deferită justiţiei.

Statisticile arată că, în cursul anului trecut, în republică au fost înregistrate 312 infracţiuni de trafic de persoane şi crime conexe, în judecată fiind expedite 144 de dosare din această categorie, fiind pronunţate 130 de sentinţe în privinţa a 190 de inculpaţi.

Foto: Flux24

Răspândește știrea!

Comentează

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green