IMG_3642

Parlamentul va găzdui Conferința Națională a Voluntariatului 2017

Parlamentul Republicii Moldova va găzdui Conferința Naţională a Voluntariatului 2017, care se va desfășura în perioada 18-19 decembrie curent. Evenimentul are drept scop evaluarea nivelului de dezvoltare a domeniului de voluntariat și identificarea principalelor direcții de dezvoltare a acestuia în Republica Moldova.

În cadrul Conferinței, actorii implicați în sectorul voluntariat din Moldova, în special reprezentanți ai autorităților publice, ai societății civile și parteneri de dezvoltare, vor analiza rezultatele obținute în dezvoltarea voluntariatului și vor identifica prioritățile pentru următoarea perioadă. Experții prezenți la eveniment vor formula recomandări și propuneri pentru dezvoltarea infrastructurii de voluntariat.

În ultima zi a Conferinței, vor fi înmânate premiile pentru cei mai activi Coordonatori Raionali și Municipali din Săptămâna Națională a Voluntariatului 2017.

La eveniment vor participa reprezentanți ai autorităților publice centrale, inclusiv Președintele Parlamentului și Prim-ministrul Republicii Moldova, deputați, miniștri, specialiști în politici publice din cadrul ministerelor, reprezentanți ai ambasadelor și ai organizațiilor internaționale.

Conferința Naţională a Voluntariatului 2017 este organizată cu suportul Parlamentului de către Platforma pentru Cetățenie Activă și Parteneriat pentru Drepturile Omului (CAP), în parteneriat cu membrii și partenerii Coaliției pentru promovarea legii și activităților de voluntariat (Coaliția Voluntariat). Evenimentul se va desfășura cu susținerea financiară a Programului anual de granturi pentru sectorul de tineret al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova.

Foto: diez.md

Răspândește știrea!

Comentează

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green