fgh

Pavel Filip, în dialog cu președintele Alianței Cooperatiste Internaționale: „Guvernul susține implementarea noilor viziuni în domeniu”

Posibilitățile de dezvoltare a cooperativelor de consum din Republica Moldova și de diversificare a formelor de activitate a acestora au fost discutate de prim-ministrul Pavel Filip și președintele Alianței Cooperatiste Internaționale, Ariel Guarco.

Premierul a exprimat deschiderea Guvernului pentru susținerea dezvoltării în continuare a mișcării cooperatiste și implementarea noilor viziuni în domeniu.

„Rolul statului este în a oferi condiții egale pentru toți actorii. Și noi facem acest lucru prin reformele pe care le promovăm, începând de la reforma regulatorie: reducerea instituțiilor cu funcții de control, până la reforma fiscală, astfel încât să scoatem presiunea de pe mediul de afaceri, inclusiv de pe cooperația de consum. Sunt sigur că impactul acestor reforme este resimțit de toți”, a spus Pavel Filip.

Prim-ministrul a precizat că Guvernul dorește să stimuleze vânzările cooperației de consum, pentru a avea contribuții mai mari la buget și a implementa mai multe proiecte sociale pentru oameni. Pavel Filip a menționat că aplicarea tehnologiilor moderne, precum și preluarea bunelor practici internaționale în domeniu vor contribui la dezvoltarea acestui sector.

Președintele Alianței Cooperatiste Internaționale, Ariel Guarco, a confirmat disponibilitatea de a împărtăși din experiența acumulată și de a susține cooperația de consum din Republica Moldova în procesul de modernizare și de armonizare a legislației naționale la standardele europene.

În prezent, cooperația de consum din Republica Moldova prestează servicii la peste 57% din populația țării. În acest sector activează peste 4 mii de salariați, iar vânzările Moldocoop se cifrează la peste 1 miliard de lei anual. Instituția achită anual peste 120 milioane de lei-contribuții la bugetul de stat.

Foto: gov.md

Răspândește știrea!

2 Comentarii

  1. Elena at |

    Relatiile economice pentru Moldova ar trebui sa stea in prim plan.

    Reply
  2. Alexei at |

    Salut asemenea discuții, Moldova are nevoie de cele mai bune practici la nivel internațional, numai așa vom putea crește și dezvolta țara

    Reply

Comentează

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green