35e3dd428a45a03df221fc58be5f5061

Pe teritoriul Republicii Moldova a fost stabilit Cod Albastru de alertă teroristă

Pe întreg teritoriul Republicii Moldova, pe un termen nedeterminat, a fost stabilit nivelul scăzut (cod albastru) de alertă teroristă, anunță Serviciul de Informații și Securitate. 

Sistemului național de alertă teroristă (SNAT) reprezintă un mecanism de înștiințare și informare a populației despre eventuale pericole teroriste, de organizare și coordonare a acțiunilor de prevenire și descurajare a terorismului, în funcție de gradarea situației de securitate în țară.

SNAT este constituit din 4 niveluri, distinse prin 4 coduri (exprimate în culori), ce reflectă gradul de risc în funcție de intensitatea manifestării pericolului terorist: nivel scăzut (culoare albastră); nivel moderat (culoare galbenă); nivel ridicat (culoare portocalie) şi nivel critic (culoare roșie). De menţionat că, la fiecare nivel de alertă stabilit, autoritățile publice competente vor întreprinde măsuri specifice în vederea asigurării securității naționale.

Astfel, urmare a stabilirii nivelului scăzut de alertă teroristă, autorităţile cu împuterniciri în domeniul prevenirii şi combaterii terorismului, în limita competenţelor, urmează să întreprindă un şir de măsuri. Printre acestea se numără acumularea şi verificarea informațiilor și datelor cu privire la riscurile teroriste, desfăşurarea activităţilor de profilaxie, de sensibilizare şi formare a opiniei publice în vederea promovării politicii de stat în domeniul prevenirii şi combaterii terorismului, precum şi despre regulile de comportament în situaţii de criză teroristă.

La fel, autorităţile abilitate vor elabora și implementa metode și instrumente noi de luptă împotriva terorismului şi îşi vor canaliza eforturile la diminuarea şi lichidarea acţiunilor factorilor care provoacă apariţia şi răspândirea ideologiilor cu caracter extremist-terorist.

Activitățile entităţilor cu competențe în domeniul prevenirii și combaterii terorismului sunt coordonate de către Centrul Antiterorist al Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova.

Instituirea codului albastru, a nivelului scăzut de alertă teroristă, prevede nu doar măsuri obligatorii pentru instituţiile de resort, ci şi un şir de recomandări pentru populaţie. Astfel, fie că se află în stradă, în locuri de aglomerare în masă sau în transportul public, cetăţenii sunt îndemnaţi să fie precauţi şi să atragă atenția asupra aspectului exterior şi comportamentului persoanelor care li se par suspecte. Spre exemplu, dacă acestea poartă îmbrăcăminte care nu corespunde anotimpului sau creează impresia că sub haine ar avea obiecte ascunse, sau în cazul în care încearcă să evite camerele de supraveghere şi contactul cu reprezentanții organelor de poliție.

O altă atenţionare vizează automobile părăsite, cele fără numere de înmatriculare, cu portbagaje supraîncărcate, staționarea îndelungată şi nejustificată în curtea sectoarelor locative, în apropierea obiectivelor de mare aglomerare, precum şi gențile, rucsacurile lăsate fără supraveghere, cutii, din care se observă fire electrice, dispozitive mecanice. La depistarea unor asemenea obiecte, cetăţenii sunt îndemnaţi să evite apropierea, atingerea, despachetarea sau mișcarea din loc a acestora şi informarea imediată a organelor de ocrotire a normelor de drept.

La fel, Centrul Antiterorist al SIS îndeamnă părinţii să poarte cât mai des discuţii în familie despre regulile de securitate şi acțiunile ce urmează a fi întreprinse în diverse situații de criză, să se asigure că copii cunosc adresa de domiciliu şi numerele de contact ale părinţilor şi rudelor apropiate, ale persoanelor de încredere şi ale serviciilor de urgență.

Foto: jurnal.md

Răspândește știrea!

Comentează

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green