1505718462456

Peste 100 de gherete din capitală vor fi evacuate până la finele acestui an

Autoritățile municipale se vor implica activ pentru a evacua gheretele care nu mai funcționează sau chiar au fost abandonate. Potrivit reprezentanților Primăriei, până la finele anului curent urmează a fi demontate peste 100 de gherete și tonete din toate cele cinci sectoare ale capitalei. 

Subiectul a fost discutat în cadrul ședinței operative a serviciilor municipale de luni, iar pretorii de sector au raportat despre acțiunile întreprinse în acest sens și despre problemele cu care se confruntă și anume: insuficiența de spații pentru stocarea obiectelor evacuate.

Preturile de sector au informat că de la începutul anului, deja au fost evacuate peste 30 de gherete, tonete sau pavilioane. Totodată, agenții economici care dețin gherete nefuncționale au fost avizați despre necesitatea evacuării acestora, iar în caz de neconformare, bunurile respective vor fi ridicate de către preturi.

Astfel, potrivit Primăriei, în sectorul Ciocana urmează a fi demontate și evacuate peste 30 de gherete. În sectorul Râșcani au fost identificate 6 obiective abandonate. Agenții economici vizați au fost informați de către Pretura de sector despre necesitatea evacuării gheretelor.

La Botanica, în ultimele 2 săptămâni, au fost evacuate 3 obiective de comerț nefuncționale (1 gheretă și 2 pavilioane). Conform estimărilor, în sectorul de referință, există 100 de gherete care urmează a fi evacuate pe parcursul anului în curs.

În sectorul Centru au fost demontate și evacuate în acest an 7 gherete nefuncționale. Totodată, pentru alte 7 obiective, recent depistate în inactivitate, agenților economici vizați le-au fost înmânate prescripții pentru evacuare. 11 gherete și 10 puncte mobile de comerț au fost evacuate de la începutul anului în sectorul Buiucani. Pentru alte 20 de cazuri nou-depistate au fost date preîntâmpinări de evacuare.

Foto: zugo.md

Răspândește știrea!

Comentează

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green