uii

Peste 12 tone de alcool etilic au fost confiscate în zona de frontieră de polițiști și procurori

Ofițerii Direcției Investigarea Fraudelor Economice și procurorii PCCOCS au confiscat o încărcătură de 12.500 litri de alcool etilic, în raza raionului Ocnița, în zona de frontieră cu Ucraina, evaluat la suma de 1.500.000 lei și care urma să fie livrat prin contrabandă în Uniunea Europeană.

Suspecți în comiterea ilegalității s-au dovedit a fi doi bărbați în vârstă de 38 și 45 ani, originari din orașul Ialoveni, șoferul autocamionul și organizatorul schemei infracționale. Pentru documentarea temeinică a faptelor ilegale, oamenii legii au desfășurat percheziții în mai multe locații, inclusiv în oficiile și depozitele companiei vizate.

Prin urmare, cei doi au fost reținuți, în temeiul probelor care indică faptul că ar fi transportat alcool etilic fără marcarea lui cu timbre de control și pentru că ar fi pregătit marfă pentru comiterea faptei de contrabandă. Pe lângă alcool etilic, aceștia transportau ilegal din regiunea transnistreană și produse alcoolice contrafăcute, dar și țigarete.

În cazul organizatorului schemei, acesta a fost reținut în aceeași zi în care a fost reținută și contrabanda – la 27 octombrie curent, anterior condamnat pe infracțiuni similare. La data de 28 octombrie, șoferul autocamionului a fost reținut, după ce fugise de la locul faptei.

Pentru prima faptă ilegală, legea prevede o amendă de până la 92.500 lei pentru persoane fizice și de până la 350.000 în cazul companiilor, iar pentru contrabandă – pedeapsă cu închisoarea de la 3 la 10 ani.

Ofițerii de investigație efectuează în continuare măsuri procesuale scopul identificării tuturor persoanelor implicate în comiterea infracțiunii.


Foto/Video: politia.md

Răspândește știrea!

Comentează

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green