media_154987431184595700

Piloții moldoveni, ținuți ostatici în Afganistan din 2015, au fost eliberați – (VIDEO)

Lionel Buruiană și Mihail Crihan, cei doi piloți moldoveni ținuți în captivitate de talibani în Afganistan din 2015, au fost eliberați. Despre aceasta a anunțat președintele Igor Dodon în cadrul unui briefing de presă susținut astăzi. 

Pe pagina oficială a Președinției au apărut și secvențe video în care cei doi moldoveni coboară din avionul care a aterizat la Moscova, Federația Rusă.

Amintim că, la 24 noiembrie 2015, lângă orașul Mazari-Shariff din Afganistan, a fost doborât un elicopter condus de un echipaj moldovenesc, care desfășura activități conform unui contract cu guvernul SUA. La bortul elicopterului se aflau 18 pasageri și trei membri ai echipajului, cetățeni ai Republicii Moldova. În urma unei aterizări forțate, au decedat patru persoane, inclusiv căpitanul echipajului, Oleg Groza.

Ceilalți membri ai echipajului, rămași în viață – Lionel Buruiană și Mihail Crihan – au fost luați ostatici de către talibani. „De atunci, s-au purtat negocieri cu conducerea mișcării „Taliban”, cu scopul eliberării concetățenilor noștri, dar fără rezultat”, a spus președintele.

În context, Igor Dodon a menționat că doar datorită conducerii Federației Ruse, această problemă a fost soluționată. Astfel, șeful statului a menționat că Buruiană și Crihan au fost deja transportați la Moscova și în prezent se află la reabilitare într-un centru medical. În context, Președintele a specificat că cînd vor primi acordul medicilor, concetățenii noștri vor reveni acasă, la familiile lor care deja sunt disperate să-i vadă.

„Tot ce a fost mai groaznic pentru ei, a rămas în trecut. Doresc să-mi exprim recunoștința față de conducerea Federației Ruse pentru ajutorul acordat, pentru respectul și compasiunea față de concetățenii noștri”, a menționat șeful statului. În mod deosebit, Președintele a ținut să-i exprime sincere mulțumiri domnului Igor Ciaika, co-președintele asociației ”Delovaia Rossia”, pentru asistența enormă în desfășurarea acestei misiuni umanitare importante. ”Sunt convins că anume în asemenea situații se vede cine este prietenul și partenerul tău adevărat”, a conchis Igor Dodon.

Foto/Video: presedinte.md

Răspândește știrea!

Comentează

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green