31044098_10214827588019149_6938231379893157888_n-714x478

Premierul a solicitat urgentarea reparației Institutului de Zoologie din Chișinău, afectat după incendiul din aprilie

Prim-ministrul Pavel Filip s-a referit la situația deplorabilă în care se află în prezent Institutul de Zoologie și Microbiologie al Academiei de Științe a Moldovei și a cerut urgentarea reparației clădirii, după producerea incendiului devastator din 20 aprilie curent.

La scurt timp după devastarea clădirii, a fost organizată o ședință a comisiei pentru situațiile excepționale, în care s-a decis alocarea banilor pentru a repara acoperișul instituției. „Noi nu ne-am putut permite ca ploile să distrugă această clădire în continuare, de aceea am alocat banii din bugetul statului pentru reparație. Iar după identificarea celui vinovat, acesta urma să restituie cheltuielile pe care le-a suportat statul”, a menționat Pavel Filip.

În prezent, angajații instituției activează în condiții drastice, iar în urma ploilor apa pătrunde în laboratoare. Astfel, premierul a solicitat Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, dar și Ministerului Economiei și Infrastructurii să urgenteze măsurile pentru reparația acoperișului Institutului de Zoologie.

Totodată, Pavel Filip a cerut să fie stabilite cauzele tărăgănării procesului de renovare a acoperișului clădirii. „Dacă avem bariere de ordin birocratic, înseamnă că trebuie să intervenim și să modificăm acest lucru. O să rog Ministerul Finanțelor să vedem care este problema”, a subliniat prim-ministrul.

De asemenea, șeful Executivului a mai menționat că este necesar în regim de urgență să fie desfășurate procedurile de achiziții. „Vă rog, nu mai departe decât în ziua de mâine, să avem răspunsurile și să-mi spuneți concret cine și când va începe a efectua aceste lucrări”, a adăugat Pavel Filip.

Institutul de Zoologie și Microbiologie a fost devastat, în data de 20 aprilie curent, de un incendiu puternic. Focul a afectat o suprafaţă de trei mii de metri pătraţi de acoperiş.

Foto: moldova24.info

Răspândește știrea!

Comentează

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green