1

Premierul Chicu s-a întâlnit cu un grup de investitori români

Prim-ministrul Chicu s-a întâlnit cu reprezentanții companiei Energo Continent, care dezvoltă un parc eolian de 180 de MW în sudul Moldovei.

Dezvoltatorii au informat premierul despre etapa la care se află lucrările și au menționat că, pentru a continua finanțarea și implementarea proiectului,  au nevoie de o confirmare din partea autorităților centrale ale RM că acest proiect este necesar și că se încadrează în Strategia energetică a Republicii Moldova.

Ion Chicu a salutat intențiile investitorilor și i-a asigurat de tot sprijinul Guvernului în finalizarea construcției parcului eolian și livrarea energiei electrice verde către consumatori: „Salutăm și vrem să atragem cât mai mulți investitori în RM, mai ales când e vorba despre energie regenerabilă. Sunt gata să acord orice suport. Mă bucur că vedeți Moldova ca potențial de investiție. Suntem convinși că dacă vom crea o bază economică solidă, atunci rezolvăm o mare parte din problemele confruntate de țara noastră”.

Proiectul „180 MW Vulcănești Wind Project in the Republic of Moldova” a fost inițiat în 2010 în colaborare cu Fondul de Investiții InfraVentures al IFC, care este o divizie de investiție a Băncii Mondiale. Pentru operarea și mentenanța celor 60 de turbine electrice vor fi angajați în jur de 70 de oameni.

Reprezentanții companiei susțin că proiectul va fi funcțional în 2022 și estimează o producție anuală ce poate asigura cca 15% din consumul anual de energie al Republicii Moldova.

Răspândește știrea!

Comentează

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green