foto-img_3753_1

Premierul Pavel Filip s-a întâlnit cu reprezentanţii Diasporei aflaţi în vizită la Târgul de Crăciun din Chișinău

Prim-ministrul Pavel Filip s-a întâlnit cu reprezentanții Diasporei, aflați în vizită la Târgul de Crăciun, organizat în premieră de Guvernul Republicii Moldova. Dialogul a fost unul prietenos și deschis, a menționat șeful Executivului. 

Pavel Filip a vorbit despre acţiunile Guvernului pentru ca parcursul european al Republicii Moldova să devină ireversibil, iar condițiile de trai ale cetățenilor să atingă nivelul țărilor Uniunii Europene. În particular, Premierul s-a referit la reforma administrației publice, a sistemului de educație, dar și la măsurile întreprinse pentru susținerea mediului de afaceri și crearea locurilor de muncă bine plătite.

Reprezentanții Diasporei au apreciat acțiunile Guvernului şi s-au arătat dispuşi să împărtășească din experiența acumulată peste hotare, dar și să promoveze imaginea Republicii Moldova în lume.

Totodată, ei au remarcat buna organizare a Târgului de Crăciun, menționând că acesta este asemenea celor din marele orașe europene, iar sloganul „Acasă de Crăciun” este unul foarte sugestiv.

La finalul întrevederii, Premierul a menţionat că de fiecare dată când are ocazia, atât în deplasări, cât şi acasă, ţine neapărat să aibă discuții cu reprezentanţii Diasporei. „Este important să aud care este părerea Dumneavoastră despre activitatea Guvernului şi dacă aveţi sugestii pentru Programul de guvernare”, a conchis Pavel Filip.

Foto: gov.md

Răspândește știrea!

Comentează

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green