3

Președintele Republicii Moldova efectuează o vizită de lucru la Bruxelles

Președintele Igor Dodon efectuează o vizită de lucru de două zile la Bruxelles, unde va avea întrevederi cu mai mulți oficiali din cadrul UE, NATO și Senatului Belgiei. Amintim că ultima vizită a Președintelui Republicii Moldova la capitala Belgiei a avut loc în februarie 2017.

În cadrul vizitei, Igor Dodon va discuta agenda relațiilor bilaterale și multilaterale cu David-Maria Sassoli, Președintele Parlamentului European; Federica Mogherini, Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate; Johannes Hahn, Comisarul European pentru Politica de Vecinătate şi Negocierile de Extindere; Jens Stoltenberg, Secretarul General al NATO, David McAllister, Președintele Comisiei pentru Afaceri Externe din Parlamentul European; Maroš Šefčovič, Vicepreşedintele Comisiei Europene pentru Uniunea Energetică, și Sabine Laruelle, Președintele Senatului Belgiei.

În cadrul acestor întrevederi vor fi abordate multiple întrebări ce țin de implementarea reformelor în țara noastră, dezvoltarea cooperării economice și comerciale cu partenerii europeni, agenda energetică, securitatea regională, etc.

Foto: presedinte.md

Răspândește știrea!

Comentează

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green