1

Prim-ministrul a discutat problemele veteranilor

Prim-ministrul Chicu a discutat problemele veteranilor la o ședință cu participarea reprezentanților asociațiilor veteranilor dar și câțiva veterani neasociați. Ședința a început la ora 7:00.

Discuțiile au avut obiectivul evaluării eficienței activității Consiliului național pentru problemele veteranilor și reprezentativitatea lui.

La începutul ședinței premierul a spus: „Avem scopul comun să edificăm un mecanism eficient, care să servească interesele veteranilor. Un grup de veterani a declarat că Consiliul pentru problemele veteranilor nu-i reprezintă. Vreau să înțeleg de ce, și ce anume Consiliul nu reușește”.

Un grup de asociații și veteranii neasociați au propus să fie creată o structură oficială în subordinea Guvernului, menită să gestioneze problemele veteranilor și să asigure accesul egal la beneficiile destinate lor. A fost discutată necesitatea de a organiza o adunare generală a veteranilor, care să delege oameni pentru a fi angajați în viitoarea structură, astfel încât aceștia să reprezinte cât mai bine interesele lor. A fost abordat subiectul numărului mare de asociații ale veteranilor, ineficiența mai multor asociații și existența unor neînțelegeri între ele.

S-a decis crearea unui grup de lucru, pe platforma căruia să fie antrenați reprezentanți calificați ai veteranilor. Grupul va elabora schița modelului de organizare și a regulamentului unei structuri în subordinea Guvernului pentru problemele veteranilor. Responsabil de crearea grupului de lucru a fost desemnat Secretarul general al Guvernului, Liliana Iaconi. A fost setat un termen estimativ de 2 săptămâni pentru prezentarea structurii organizatorice și a regulamentului.

La solicitarea prim-ministrului, ministrul Dumbrăveanu a informat despre măsurile de susținere a veteranilor decise pe platforma Consiliului pentru problemele veteranilor. Viorica Dumbrăveanu a vorbit despre alocarea suplimentară a 10,65 milioane lei pentru tratamentul balneosanatorial al veteranilor și elaborarea unui mecanism de compensare a acestui tratament pentru cei care-l refuză, creșterea de la 100 la 300 lei a indemnizației lunare și asigurarea medicală a veteranilor neangajați în câmpul muncii.

Răspândește știrea!

Comentează

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green