joseph-chan-269507

Primăria anunță concurs de fotografie pentru elevii din capitală! Iată care sunt condițiile de participare

Direcția generală educație, tineret și sport din cadrul Primărie Chișinău organizează în perioada 3 septembrie – 1 octombrie, un concurs de fotografii pentru elevi, la două secțiuni: „Școala în viața mea. Viața mea în școală”, „Chișinăul în viața mea. Viața mea în Chișinău”. 

Acțiunea are ca scop promovarea copiilor cu abilități artistice, aprecierea libertăţii creativităţii, dezvoltarea imaginaţiei și gustului estetic al elevilor, dezvoltarea simţului emotivităţii, dragostei față de orașul Chișinău și școală.

La concurs pot participa elevi ai claselor a V-a – a XII-a din instituţiile de învăţământ secundar și extrașcolar din municipiul Chişinău. Elevii vor propune pentru concurs până la 5 fotografii, format A4. Fiecare lucrare prezentată va avea indicat, în partea dreaptă: numele, prenumele deplin al elevului, denumirea instituţiei, clasa. Pentru concursul on-line se propune doar câte o singură fotografie.

Lucrările expediate în varianta electronică trebuie să respecte următoarele criterii: dimensiunea maxima a imaginii – 8 MB; dimensiunea minima: 1000px lățime (width) și 350 kB; formatul fișierului: .jpg, jpeg; fotografiile pot fi alb negru sau color, prelucrate sau nu digital.

Pentru concursul on-line, lucrările selectate vor fi expediate de participanții la adresa de e-mail: irc.chisinau@gmail.com. (Concursul on-line se va desfășura pe pagina de Facebook a DGECTS).

Concursul municipal se desfăşoară în două etape. În cadrul primei etape, concursul de fotografii va avea loc la nivel de instituție, fiind selectate cele mai bune creații (pentru treapta gimnazială și pentru cea liceală). Perioada de desfășurare: 3 – 25 septembrie 2018. Ulterior, în etapa a doua, cea municipală, concursul se va desfăşura în incinta DGETS.  

Potrivit Primăriei capitalei, câștigătorul primului loc va obține un premiu în valoare de 1.000 lei, locurile II și III primi câte 800 de lei și, respectiv, 600 de lei.

Lucrările învingătoare la secțiunea a II-a, vor fi oferite în dar Primăriei municipiului Chișinău.

img
Foto: chisinau.md

Răspândește știrea!

Comentează

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green