342B669E-9A16-48AB-9996-0DB7077C6D1F_w1023_r1_s

Procuratura a pornit trei procese penale în cazul interceptărilor ilegale

Procuratura Generală a verificat legalitatea acţiunilor procesual-penale, a măsurilor speciale de investigaţie şi a soluţiilor adoptate de către procurori, ofiţeri de investigaţii şi judecători la dispunerea, autorizarea şi efectuarea interceptărilor în trei cauze penale, instrumentate de către Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale.

Respectivele verificări au demarat ca urmare a autosesizării din presă privind interceptarea, în perioada anilor 2017–2019, a mai multor politicieni, reprezentanţi ai societăţii civile, jurnalişti şi altor persoane publice, sub suspiciunea organizării şi conducerii unor dezordini în masă.

Fiind constatate mai multe omisiuni de ordin procesual în activitatea agenţilor publici, care au dus la ingerinţe în drepturile fundamentale ale cetăţenilor, în dreptul la viaţa personală şi de familie, prin culegerea pretins ilegală a informaţiilor, cu utilizarea mijloacelor speciale destinate interceptării şi urmăririi vizuale, a fost dispusă înregistrarea şi examinarea faptelor presupus ilicite în ordinea prevăzută de art.274 din Codul de procedură penală.

Pornind de la dezideratele principiilor constituţionale privind garantarea inviolabilităţii vieţii private, care interzic culegerea, păstrarea şi folosirea în mod arbitrar a informaţiei despre viaţa privată a persoanelor, Procuratura Generală, în cadrul a trei procese penale, supune verificării legalitatea, temeinicia şi oportunitatea dispunerii, efectuării măsurilor speciale de investigaţii în cazurile expuse şi urmează să decidă asupra acţiunilor persoanelor responsabile, sub aspect penal.

Procuratura va veni cu informaţii suplimentare despre măsurile întreprinse şi deciziile adoptate pe caz.

Foto: gandul.info

Răspândește știrea!

Comentează

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green