media_156801839234144100

Procurorii au deconspirat o schemă de comercializare a drogurilor în Ucraina și Rusia, cu sediul de bază în Moldova

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate a deconspirat un grup criminal bine organizat, specializat în comercializarea drogurilor, în perioada 2018-2019, pe teritoriul Republicii Moldova, Ucrainei și Rusiei, cu „centrul” activității grupului în Republica Moldova. Dosarul a fost trimis în instanța de judecată pentru examinare în fond.

Pentru realizarea acestui scop, grupul avea la dispoziție laboratoare impovizate, calculatoare, curieri și alte facilități. Astfel, acesta activa în baza unei ierarhii și sistem de divizare a rolurilor, folosirea aplicațiilor electronice de comunicare secretizată. Coordonatorul grupului primea banii prin terminale de plată electronică disponibile public și ascundea drogurile, de asemenea, în locuri publice, după care le comunica clienților electronic locația acestora.

Per total, procurorii au perchiziționat peste 10 locații în care au ridicat droguri în cantitate totală de aproape 700 grame. Potrivit legii, în cazul unor droguri, chiar și 0,00002 g se consideră cantitate mare, care rezultă într-o pedeapsă mai mare atunci când este comercializat sau deținut ilegal.

Potrivit declarațiilor coordonatorului grupului, acesta era în căutare de lucru și a contactat autorul unui anunț publicat pe internet, care l-a acceptat pentru comiterea acestor infracțiuni, inițial într-un rol de începător. Ulterior, în urma reținerilor salariale, acesta și-a deschis magazin personal, în complicitate cu un coleg de la locul de muncă precedent. Acesta și-a recunoscut vina și a colaborat cu procurorii, precum și alți câțiva membri ai grupului.

Datorită eforturilor procurorilor PCCOCS, urmărirea penală a fost finalizată, iar dosarul a fost trimis în instanța de judecată pentru examinare în fond. La moment, membrii grupului criminal organizat care au fost plasați în arest preventiv și riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 15 ani.

Foto: realitatea.md

Răspândește știrea!

Comentează

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green