30916522976_db7fd28554_b

Proiectul de lege privind vectorul european, ca orientare strategică a RM, va fi înregistrat în Parlament săptămâna aceasta! Dodon: „Voi face tot posibilul să nu fie adoptat”

Proiectul de lege privind modificarea Constituției prin introducerea unei referințe despre integrarea europeană drept orientare strategică a Republicii Moldova va fi înregistrat în Parlament săptămâna aceasta, a anunțat speakerul Andrian Candu.

„Salut decizia Curții Constituționale. Singurul model prin care credem noi că se poate dezvolta rapid și calitativ Moldova este modelul Uniunii Europene. Includerea în Constituție a obiectivului de integrare europeană garantează un sistem democratic și cu șanse egale de succes pentru fiecare cetățean”, a spus Andrian Candu.

Amintim că ieri, 11 decembrie, magistrații Înaltei Curți au avizat pozitiv astăzi inițiativa de modificare a Constituției. Documentul a fost elaborat de un grup de lucru care a studiat practica altor țări devenite membre ale UE. Proiectul a fost semnat de 36 de deputați din fracțiunea PDM și grupul PPE.

Președintele Igor Dodon a calificat decizia CC ca fiind „încă o confirmare” a faptului această instituţie „nu este la straja Constituţiei, ci a intereselor guvernării”.

„În această situaţie, normal ar fi fost ca să fie organizat un referendum naţional, Numai poporul este în drept să decidă în chestiuni atât de importante cum ar fi introducerea integrării europene ca normă în Constituţie. De menționat că această inițiativă, conform legislației, poate fi votată doar după 6 luni și voi face tot posibilul să nu se ajungă la adoptarea acesteia de catre Parlament în legislatura actuală”, scria Igor Dodon, ieri, într-o postare pe Facebook.

Foto: hiveminer.com

Răspândește știrea!

1 Comentariu

  1. Anonymous at |

    Ma repet, fac din constituție ce vor!

    Reply

Comentează

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green