O nouă ședință de Parlament, o nouă moțiune de cenzură simplă. De această dată, fracțiunea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova cere demisia ministrului Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Stela Grigoraș.
Potrivit autorilor documentului, Stela Grigoraș nu a îndeplinit nicio reformă în domeniul pe care îl reprezintă, fapt care i-a determinat pe tinerii din țară să plece în străinătate în căutarea locurilor de muncă.
De asemenea, socialiștii i-au reproșat ministrului faptul că îndemnizațiile de care beneficiază mamele din Republica Moldova sunt mizere și nu pot acoperi măcar minimul necesar.
Precizăm că PSRM a mai înaintat anterior patru moțiuni simple care îi vizează pe ministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Iurie Chirinciuc, ministrul Finanțelor, Octavian Armașu, ministrul Educației, Corina Fusu și ministrul Apărării, Antatol Șalaru. Ultimele două inițiative au fost respinse deja de plenul Parlamentului, după ce nu au întrunit numărul suficient de voturi.
Foto: mmpsf.gov.md
Nu se liniştesc socialiştii, cred că ei aşa se distrează, activitatea lor este monotănă şi prin moţiuni se simt împliniţi.