12239377_1008383992517461_3442459063898327917_o

PSRM respinge categoric inițiativa liberalilor privind retragerea Republicii Moldova din CSI

Partidul Socialiștilor consideră inițiativa Partidului Liberal de retragere a Republicii Moldova din Comunitatea Statelor Independente ca „o nouă provocare a forțelor eurounioniste împotriva poporului moldovean și a statalității țării”. Despre aceasta se menționează într-un comunicat emis de formațiune. 

Potrivit reprezentanților PSRM, Moldova se află în CSI de peste 20 de ani, iar calitatea de membru în această asociație are o importanță deosebită pentru țara noastră, pentru economia și relațiile internaționale, pentru păstrarea poziției sale în spațiul eurasiatic tradițional.

„Inițiativa PL privind ieșirea Moldovei din CSI este un pas populist, iresponsabil care vizează subminarea eforturilor Președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon privind dezvoltarea relațiilor de parteneriat ale Moldovei cu țările CSI, precum și exagerarea isteriei rusofobe în societatea moldovenească în ajunul a 100 de ani de la „Marea Unire” cu România. Anume Partidul Liberal condus de Mihai Ghimpu, este cel mai activ părtaș al lichidării statalității Republicii Moldova prin calea repetării „Marii Uniri“ în anul jubiliar”, se arată în comunicat.

În context, PSRM se pronunță pentru stabilirea unor relații prietenoase ale Republicii Moldova atât cu Vestul cât și cu Estul: „Sprijinim statutul de membru al țării noastre în toate asociațiile de integrare care contribuie cu adevărat la dezvoltarea economiei noastre, libera circulație a cetățenilor noștri, accesul produselor noastre pe piețele externe și care nu impun restricții obligatorii asupra Moldovei suverane, asupra politicilor interne și externe”.

Precizăm că liberalii au pregătit un proiect de lege privind ieșirea Republicii Moldova din CSI. Potrivit președintelui PL, Mihai Ghimpu, Comisia Europeană s-a declarat îngrijorată că nu se îndeplinesc condițiile regimului liberalizat de vize, regim care a fost obținut inclusiv cu efortul Partidului Liberal. „Cerem guvernării să îndeplinească toate angajamentele ce țin de regimul liberalizat de vize și de Acordul de Asociere, și nu doar prin adoptarea legilor, pentru că adoptarea unei legi nu înseamnă deja reformă. Reforma înseamnă când legea funcționează”, a spus Mihai Ghimpu, într-o conferință de presă.

Potrivit secretarului general PL, Ion Apostol, aderarea la CSI i-a adus Republicii Moldova doar necazuri. „Începând cu războiul de la Nistru, în care și-au pierdut viața sute de oameni, interzicerea studierii în limba română în școlile din stânga Nistrului, până la instituirea embargoului de către Federația Rusă, în 2006, pentru produsele moldovenești, lucru care s-a repetat și în 2013. În schimb, după semnarea Acordului de Asociere cu UE, Moldova și-a reorientat exporturile de la spațiul CSI pe piața europeană, actualmente România fiind principala piață din UE pentru produsele moldovenești”, a menționat acesta.

Foto: Igor Dodon via Facebook

Răspândește știrea!

Comentează

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green