32890924_2457752194250771_3689365770413801472_o

Reacţia preşedintelui pe marginea rundei de negocieri în formatul „5+2” de la Roma

Făcând o analiză a rezultatelor oficiale ale întrevederii în formatul „5+2”, care a avut loc în perioada 29-30 mai, la Roma, președintele Igor Dodon a exprimat recunoştinţă şi sprijin partenerilor în promovarea procesului de soluționare a diferendului transnistrean, inclusiv prin intermediul obținerii unor înţelegeri în interesul cetăţenilor de rând.

„Vreau să vă asigur că vom continua şi pe viitor să depunem eforturi în vederea promovării înțelegerilor la care s-a ajuns. Dar, deja astăzi este nevoie să chibzuim paşii şi direcţiile de mai departe pentru a asigura evoluţia acestui proces. În acest context, este necesară susţinerea, pe diferite platforme, a dialogului direct pe diverse probleme între reprezentanţii Chişinăului şi Tiraspolului”, se arată într-un comunicat al Președinției.

Șeful statului le-a mulțumit şi partenerilor străini, participanţilor, mediatorilor şi observatorilor în procesul de negocieri, precum şi preşedinţiei italiene în persoana domnului Franco Frattini pentru eforturile pe care le depun în vederea apropierii poziţiilor şi identificării soluţiilor de compromis în probleme ce au o importanţă majoră pentru locuitorii de pe ambele maluri ale Nistrului.

„Sunt convins că stabilirea unui dialog deschis cu Transnistria reprezintă o garanţie a obținerii unor înţelegeri de viitor, care vor contribui la consolidarea stabilităţii şi a perspectivelor reglementării definitive a acestui conflict de durată”, a mai declarat Igor Dodon.

Foto: Igor Dodon via Facebook

Răspândește știrea!

Comentează

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green