Real Madrid a câștigat Supercupa Europei, după 2:1 cu Manchester United – (VIDEO)

Deținătoarea trofeului Ligii Campionilor, Real Madrid, a cucerit Supercupa Europei, după ce a învins-o pe Manchester United, câștigătoarea Europa League, cu scorul de 2:1, marți seara, pe Arena Națională Filip al II-lea al Macedoniei din Skopje.

Galacticii au deschis scorul în minutul 24 prin Casemiro, care a șutat la colțul lung, după ce Carvajal a trimis mingea peste apărarea britanică. Echipa spaniolă și-a dublat avantajul în minutul 52, când Isco a rămas singur cu portarul după o combinație cu Bale și greșeala defensivei lui Manchester United. Replica diavolilor roșii a venit zece minute mai târziu prin reușita lui Lukaku.

Elevii lui Jose Mourinho au forțat egalarea pe finalul partidei, însă cea mai mare șansă, care i-a aparținut lui Rashford (minutul 81), rămas singur cu Navas, a fost ratată monumental.

Pentru Real Madris a fost a treia Supercupă pe care a jucat-o în ultimii patru ani. Galacticii au devenit, astfel, prima echipă care câștigă două Supercupe consecutiv, după AC Milan, în 1989 și 1990.


Foto/Video: UCL via Facebook

Răspândește știrea!

Comentează

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green