foto-img_7623

Respectarea drepturilor omului și reforma justiției, evaluate de comisarul Consiliului Europei, Nils Muižnieks, aflat în vizită de documentare la Chișinău

Respectarea drepturilor omului în Republica Moldova și reforma justiției au fost analizate de Comisarul Consiliului Europei pentru Drepturile Omului, Nils Muižnieks, aflat într-o vizită de documentare în ţara noastră.

În cadrul vizitei cu oficialul european, premierul Pavel Filip a remarcat că respectarea drepturilor omului reprezintă una dintre priorităţile Programului de activitate al Guvernului pentru 2016-2018 şi sunt întreprinse eforturi susţinute pentru a avansa în acest domeniu. Totodată, prim-ministrul a subliniat că reforma în domeniul justiţiei, combaterea corupţiei sunt pe agenda priorităţilor Cabinetului de miniștri.

„Fără a asigura supremaţia legii nu putem vorbi despre dezvoltarea economică a ţării. Crearea locurilor de muncă, acumularea veniturilor în buget, realizarea programelor sociale, bunăstarea cetăţenilor depinde la mod direct de investiţiile făcute în economie, iar investitorii vin acolo unde se respectă legea”, a accentuat Pavel Filip.

Totodată, premierul a spus că există încă probleme şi rezerve în ce priveşte reformarea justiţiei, dar tendinţele în acest sens sunt pozitive şi este important să asigurăm evoluţia acestora. În acest sens, Pavel Filip s-a referit la datele Barometrului Opiniei Publice, care arată că dacă în aprilie 2016 în justiţie aveau încredere 10% din populaţie, în aprilie 2017 această cifra a constituit 24%, în acelaşi timp, încrederea în procuratură în perioada similară a crescut de la 14% la 31%.

„Suntem deschişi şi receptivi la critici. Tot ce face Guvernul este să asigure capacităţi instituţionale pentru a construi o societate democratică”, a spus Pavel Filip. În această ordine de idei, şeful Executivului a specificat că fundamentul Programului de guvernare este Acordul de Asociere cu UE, iar respectarea drepturilor omului şi evoluţiile în acest proces nu pot fi privite separat de aspiraţiile noastre europene.

La rândul său, Comisarul Consiliului Europei pentru Drepturile Omului, Nils Muižnieks, a venit cu îndemnul ca asistenţa oferită de CoE în vederea respectării drepturilor omului să fie privită de liderii politici ca una de susţinere în avansarea pe calea implementării reformei în domeniul justiţiei.

Oficialii au mai făcut un schimb de opinii referitor la respectarea drepturilor femeii şi egalităţii de gen, combaterea violenţei domestice şi violenţei împotriva femeilor, privind finanţarea ONG-urilor din partea statului şi consolidarea încrederii între populaţia de pe ambele maluri ale Nistrului.

Foto: gov.md

Răspândește știrea!

3 Comentarii

  1. Pop Mihai at |

    Drepturile omului? În lumea nouă va avea omul drepturi și tiranul își va primi pedeapsa.

    Cum să fie acum drepturi,având în vedere faptul că,Cel mai mare om care a trăit vreodată n-a avut niciun drept,mai exact spus I s-a refuzat orice drept,chiar în fața morții?
    Drepturi pe Pământ în prezent nu există,pentru că ,,întreaga lume zace sub puterea celui rău” ( 1Ioan 5:19 )

    Reply
  2. Pop Mihai at |

    Oferta speciala lucru la domiciliu: cautam persoane capabile sa obtina chiar din prima luna rezultatele pe baza carora sa castige 1500 RON (lei noi) lunar. Oferim contract de comision care va garanteaza plata rezultatelor. Ne gasiti la adresa de email: miky_n3@yahoo.com

    Reply
  3. Anonymous at |

    Reforme, reforma şi nimic real!

    Reply

Comentează

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green