u

Rezumatul investigaţiilor, desfăşurate de către grupul de urmărire penală, în dosarele fraudei bancare

Centrul Național Anticorupție a publicat un rezumat al investigaţiilor, desfăşurate de către grupul de urmărire penală, în dosarele fraudei bancare. Potrivit CNA, această informaţie a fost expediată anterior conducerii ţării, dar şi misiunilor diplomatice, acreditate în Republica Moldova

Astfel, În perioada 2007-2014, Banca de Economii SA, Banca Socială SA și Unibank SA au fost implicate în diverse scheme de extragere frauduloasă a mijloacelor bănești din posesia acestora prin: acordarea creditelor neperformante persoanelor juridice, care nu aveau capacitatea de a rambursa ulterior aceste credite și persoanelor juridice, care au fost create intenţionat pentru a fi scoase mijloacele financiare din cele trei bănci prin metoda creditării; acordarea/primirea plasamentelor interbancare (între cele trei bănci), inclusiv bănci din Federația Rusă, care au dus la un circuit al mijloacelor financiare în vederea creării aparenței unor lichidități satisfăcătoare activității bancare.

Un reper pentru valorile care sunt urmărite pentru recuperare constituie suma de 13,34 miliarde lei, sumă care reprezintă valoarea hârtiilor de valoare de stat, emise în vederea acoperirii creditelor de urgență, acordate de BNM, în favoarea BEM, BS și UB, în conformitate cu Hotărârile de Guvern din 13.11.2014 și 30.03.2015.

La etapa actuală, numărul cauzelor penale care s-a aflat sau se mai află în gestiunea grupurilor de urmărire penală conduse sau exercitate de către Procuratura Anticorupție (în comun cu alte organe de investigare), este estimat la 197 de cauze penale, inițiate de către procurori şi ofițerii CNA începând cu anul 2009, cauze penale privind faptele infracționale de prejudiciere a BEM, BS și Unibank.

Numărul total de cauze penale, pornite sau aflate în gestiune, este în permanentă deviație, pe motiv că acestea fie sunt conexate într-o singură procedură, în caz că sunt identificate elemente de conexitate, fie sunt disjunse, suspendate sau clasate/încetate.

În instanța de judecată, în perioada 2009/prezent, au fost expediate 55 de cauze penale în privința 39 persoane fizice și 5 persoane juridice, fiindu-le incriminată comiterea infracțiunii de dobândire a creditului prin înșelăciune, escrocherie, spălare de bani, acordarea creditului cu încălcarea regulilor de creditare, unde valoarea totală a mijloacelor financiare incriminate beneficiarilor inițiali constituie 8,4 mlrd. lei.

La moment, în gestiune sunt 26 de cauze penale, în cadrul cărora se investighează: legalitatea acordării creditelor bancare neperformante care a și constituit modalitate de sustragere a banilor din cele trei bănci comerciale, inclusiv de acordare a plasamentelor interbancare între băncile rezidente sau nerezidente; modalitatea de preluare a băncilor comerciale BEM, BS și UB, de către un grup de persoane ce acționau concertat; Interacțiunea autorităților statului în dependență de competența deținută la preluarea Băncii de Economii SA prin emisia suplimentară de acțiuni fără participarea statului, fiind investigate acțiunile autorităților publice ce au participat la luarea unei asemenea decizii; legalitatea și temeinicia adoptării Hotărârilor de Guvern din 13.11.2014 și 30.03.2015 prin care au fost acordate credite de urgență de către Banca Națională a Moldovei.

Aceste fapte vizează persoane din sfera afacerilor, persoane cu funcții de răspundere din sistemul bancar, demnitari de stat, care au fost şi sunt cercetate sub aspectul infracțiunilor de escrocherie, dobândirea creditului prin înșelăciune, încălcarea regulilor de creditare, spălarea banilor şi infracțiuni de corupție, dar și conexe.

Scopul Strategiei de recuperare a mijloacelor financiare fraudate este recuperarea, în mărime maximă posibilă, a mijloacelor financiare sustrase din Banca de Economii SA (BEM), Banca Socială SA (BS) și Unibank SA (UB), iar instituția care se ocupă de această recuperare este Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale, ca urmare a primirii delagațiilor de la Procuratura Anticorupție.

În scopul identificării traseului mijloacelor bănești, acordate cu titlu de credit, Procuratura Anticorupție a pus la dispoziția Agenției rulajele conturilor bancare pe suport de hârtie, ridicate în cadrul cauzei penale respective. Astfel, în cadrul cooperării internaționale, Agenția a expediat 9 demersuri în cadrul cărora au fost interpelate țările afiliate la Europol (28 state) și Interpol (192 state).

Până la moment, au parvenit răspunsuri din 38 jurisdicții, dintre care 17 jurisdicții au informat că persoanele respective nu dispun de bunuri, 11 jurisdicții au solicitat informații suplimentare și conexiunea cazului cu țara lor.

În cadrul efectuării analizei financiare în vederea identificării traseului mijloacelor bănești, au fost analizate în mod manual peste 215 880 operațiuni bancare pe 321 rulaje bancare a conturilor în valută națională şi străină ale 37 societăți autohtone deschise în cele 3 bănci (Banca de Economii SA, Banca Socială SA și Unibank SA). De asemenea, au fost identificate 73 de companii nerezidente care au deschis conturi în 11 jurisdicții (Austria, Cipru, Elveția, Federația Rusă, Estonia, Franța, Cehia, Letonia, Lihtenstein, Monaco și Italia), dintre care au fost deja analizate 3908 operaţiuni bancare ale 25 de companii nerezidente care au 50 de conturi bancare deschise într-o bancă comercială din Letonia.

Potrivit notelor analitice, prezentate de Serviciul analiză și sisteme informaționale al ARBI, au fost identificate mai multe jurisdicții în care au fost expediate o parte din mijloacele bănești, însă rulajele conturilor respective nu au fost puse la dispoziție pentru continuarea analizei deoarece organul de urmărire penală nu dispune de acestea.

În această ordine de idei, la 05.11.2018 Agenția a expediat Procuraturii Anticorupție un proces-verbal despre rezultatele măsurilor întreprinse în cadrul investigațiilor financiare paralele în care a fost expusă analiza financiară efectuată până la acel moment privind circuitul financiar al mijloacelor bănești din creditele acordate de „Banca de Economii” SA, fiind identificate 9 jurisdicții și 11 companii în adresa cărora au fost transferate o parte din mijloacele bănești, precum despre necesitatea expedierii în adresa jurisdicțiilor respective a comisiilor rogatorii, ca rezultat de către Procuratura Anticorupție fiind expediate cererile de comisie rogatorie cu solicitarea de informații.

În vederea dezminţirii unor informaţii eronate, care au apărut în spaţiul public şi care fac trimitere la unele constatări ale companiei KROL, Procuratura Anticorupţie vine cu următoarea precizare.

În urma acţiunilor de urmărire penală, efectuate în cauzele ce vizează frauda bancară, inclusiv în temeiul constatărilor companiei KROL, suma banilor sustraşi din cele 3 bănci comerciale este de aproximativ 600 de milioane de dolari.

Cifra de 2,9 miliarde de dolari, menţionată în acelaşi raport, constituie suma fondurilor de împrumut, acordat de cele 3 bănci societăţilor din grupul Şor. Din această sumă, 600 de milioane de dolari sunt banii sustraşi, iar suma restantă din cele 2,9 miliarde a fost rambursată băncilor pentru stingerea împrumuturilor. Modul în care au fost rambursate aceste mijloace este investigat de procurori sub aspectul spălării de bani şi nu prin prisma sustragerii. Respectiv, afirmaţia precum că din sistemul bancar au fost sustrase 3 miliarde de dolari nu este corectă.

Acțiunile ce urmează a fi implementate în continuare

Va fi inițiată, în comun cu EUROJUST, o Echipă Comună de Investigații, în vederea obținerii operative a documentelor și a altor probe, în privința persoanelor implicate în frauda bancară, necesare pentru finalizarea anchetei și remiterii dosarului în instanța de judecată, atât pe teritoriul Republicii Moldova cât și pe teritoriul altor state.

În continure vor fi implementate procedurile necesare în contextul dreptului penal și/sau civil în scopul asigurării recuperării (eventuale confiscări) și repatrierii mijloacelor financiare litigioase  aflate peste hotare (cel puțin în 10 jurisdicții identificate la moment).

Foto: protv.md

Răspândește știrea!

Comentează

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green