tudose_guvern_04364200

România: PSD a votat retragerea sprijinului politic pentru Guvernul Tudose. Premierul român și-a anunțat demisia – (VIDEO)

Comitetul Executiv al PSD a votat luni retragerea sprijinului politic acordat Guvernului român în frunte cu premierul Mihai Tudose, iar ultimul, în consecință, a anunțat că-și depune mandatul.

Șeful Executivului de peste Prut a declarat, luni seara, după şedinţa CEx, că pleacă cu fruntea sus, nu va asigura interimatul şi va rămâne membru de partid, notează Mediafax.

Întrebat cum a pierdut aşa repede susţinerea partidului, el a spus: „Partidul a hotărât că e nevoie de un alt Guvern, cu alt tip de abordare (…) Tot timpul este loc de mai bine. Eu nu am dorit să rup partidul să-l împărţim. Poate am şi eu vina mea. Aşa a hotărât partidul. Aşa cum am spus la început, îmi asum, CEx-ul m-a numit, CEx-ul a spus că e loc de mai bine(…) Plec cu fruntea sus, nu am închis anul prost, colegii au apreciat activitatea guvernamentală”, a afirmat Tudose.


Video: Agerpres.ro

Guvernul condus de Mihai Tudose a fost în funcţie aproape şapte luni, după ce a fost învestit în data de 29 iunie 2017. Este al doilea Cabinet schimbat de la formarea majorităţii PSD-ALDE, după ce Guvernul Grindeanu a fost demis prin moţiune de cenzură iniţiată de PSD. Mihai Tudose, împreună cu miniştrii săi, a depus jurământul în data de 29 iunie 2017.

Mihai Tudose venea după Sorin Grindeanu, cel care a stat în fruntea Palatului Victoria şase luni şi a reuşit să bifeze şi o premieră. A fost demis prin moţiune de cenzură de propriul partid care l-a trimis acolo, liderii social democraţi acuzându-l că a uitat cine l-a trimis la Palatul Victoria şi a ales să se „baricadeze” în Guvern ca să nu piardă postul.

După ce PSD i-a retras sprijinul politic lui Mihai Tudose, interimar la Palatul Victoria va fi Paul Stănescu. Acesta este vicepremier şi unul dintre cei mai influenţi lideri din teritoriu ai partidului, atât în judeţul Olt, cât şi în întreaga Oltenie. De profesie agronom, Stănescu a ajuns în prima linie a partidului în 2008, când a fost ales preşedinte al PSD Olt.

CEXN AL PSD - INTRUNIRE
Foto: Mediafax.ro

Răspândește știrea!

Comentează

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green