Moldova rămâne fără una dintre cele mai importante piețe de comercializare a vinului moldovenesc. Serviciul Sanitar al Federației Ruse a anunțat că a interzis importul de vinuri din R. Moldova. Anunțul vine după ce țara noastră a anunțat că va parafa Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană în luna noiembrie a acestui an, la Vilnius.
„Am luat decizia de a suspenda importul de produse vitivinicole moldovenești în Federația Rusă”. Declarația a fost făcută de medicul sanitar-şef al Rusiei, Ghenadi Onișcenko, scrie Unimedia cu referire la Interfax.
Potrivit oficialului rus, interdicția va fi aplicată până când Federația Rusă „nu va vedea realizarea măsurilor concrete din partea Republicii Moldova îndreptate spre soluționarea sistemică a problemei”.
„Nu avem de gând să jucăm rolul de dădacă pentru economia Republicii Moldova”, a mai declarat Ghenadi Onișcenko.
Potrivit experților ruși în loturile de vinuri moldovenești importate în Federația Rusă a fost depistată „o cantitate exagerată de plastifianți”. „Respectiv, există nereguli în tehnologia de procesare și depozitare a produselor finite, fapt inadmisibil pentru un proces civilizat de producere”, a mai spus Ghenadi Onișcenko.
„Nu vedem niciun motiv să punem la muncă laboratoarele noastre, lucru de care trebuie să se ocupe autoritățile Moldovei”, a conchis medicul sanitar-şef al Rusiei. Potrivit acestuia, în Republica Moldova nu există un sistem de control al calității alcoolului.
În context, Guvernul de la Chișinău a anunțat că examinează anunțul serviciului sanitar rus. „Autoritățile de la Chișinău sunt în dialog constant și vor continua să comunice cu partenerii ruși ca să înțeleagă natura obiecțiilor și pentru formularea unei reacții în această privință”, se spune într-o declarație de presă a purtătorului de cuvânt al premierului, Liliana Vițu.