bn

S-a stins din viață rectorul ULIM, Andrei Galben! Academicianul avea 69 de ani

Rectorul Universităţii Libere Internaţionale din Moldova (ULIM), Andrei Galben, a murit noaptea trecută în locuința sa din Chișinău. Academicianul în vârstă de 69 de ani a suportat un atac de cord, vestea tristă fiind anunțată de colegii acestuia.  

„Cu profundă durere în suflete, anunțăm decesul subit al rectorului Andrei Galben, care s-a produs în seara zilei de sâmbătă, 16 decembrie 2017. Comunitatea academică a Universității Libere Internaționale din Moldova exprimă sincere condoleanțe și întreaga compasiune familiei și rudelor regretatei noastre personalități. De azi, 17 decembrie – până duminica, 24 decembrie, anunțăm o săptămână de doliu, la ULIM, ca urmare a trecerii la cele veșnice a lui Andrei Galben, rectorul și fondatorul instituției noastre.

Regretatul rector Andrei Galben a fost o personalitate academică de primă importanță pentru R. Moldova, care a contribuit esențial la educarea multor generații de tineri prin modernizarea permanentă a învățământului superior. Mii de absolvenți îi datorează recunoștință pentru fondarea unei universități, recunoscută în context internațional, că au putut să beneficieze de condiții europene și oportunități educaționale în cunoscute centre academice ale lumii. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, se arată într-un comunicat al universității.

Andrei Galben s-a născut la 2 septembrie 1948 în satul Slaveanca, raionul Sângerei. A studiat istoria la Universitatea de Stat din Moldova, și-a obținut doctoratul la Academia de Științe în 1975.

A activat în calitate de profesor de istorie la școala medie nr.1 din Sângerei, timp de cinci ani a lucrat în calitate de asistent la USM, ulterior a fost asistent, lector, lector superior, apoi profesor universitar și șef al catedrei Istorie veche și medievală la Universitatea Pedagogică „I. Creangă” din Chișinău.

În 1992 academicianul fondează Universitatea Liberă Internațională din Moldova.

Andrei Galben  fost membru corespondent al Institutului de Relaţii Internaţionale din Paris, Franţa (1996), academician al Academiei Pentru Pace şi Progres, Washington, SUA (1996), academician al Institutului de Biografii, SUA (1997), membru de onoare al Academiei de Medicină din Polonia (1998), academician al Academiei Mondiale, Varşovia (1999).

Foto: ulim.md

Răspândește știrea!

Comentează

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green