pîrlog

Șeful SIS, Vitalie Pârlog, și-a dat demisia din funcție la două luni de la învestire

Șeful Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Vitalie Pârlog, și-a dat demisia din fruntea instituției la nici două luni de la învestire. Informația a fost confirmată de serviciul de presă al Parlamentului. 

„Opțiunea de a mă retrage din funcția de director al SIS și de a activa în continuare doar pe dimensiunea INTERPOL are la bază dorința de a continua acele reforme importante la inițierea cărora am coparticipat în Comisia de Control al Fișierelor INTERPOL”, se menționează în cerere.

Potrivit Legislativului, cererea de demisie este în proces de examinare la Comisia juridică, numiri și imunități.

Vitalie Pârlog a fost numit, la 21 decembrie 2017, de Parlament în funcția de director al Serviciului de Informații și Securitate. Candidatura lui a fost susținută de 55 de deputați din cei prezenți la ședință.

Potrivit procedurii legislative, inițiativa de numire în funcție de șef al Serviciului de Informații și Securitate este semnată de cel puțin 10 deputați, avizată de Comisia securitate națională, apărare și ordine publică și propusă Legislativului de Comisia juridică, numiri și imunități.

Vitalie Pârlog s-a născut la 28 iulie 1974, în orașul Nisporeni. Are studii în drept internațional Activitatea profesională și-a început-o în anul 1993 în calitate de consultant juridic la o companie privată internațională. În perioada anilor 1997-2001 activează în funcția de consultant principal în cadrul Aparatului Președintelui Republicii Moldova, Serviciul acte ale Președintelui. În perioada anilor 2006-2009 a fost ministru al Justiției, iar în prezent exercită funcția de președinte al Comisiei pentru Controlul Fișierelor Interpol.

Amintim că mandatul fostului director al SIS, Mihai Balan, a expirat la data de 25 octombrie 2017.

Foto: tribuna.md

Răspândește știrea!

Comentează

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green