izobrazhenie_viber_2019-06-14_13-19-57_0

Serviciul Vamal și Poliția de Frontieră au agreat un șir de măsuri de fluidizare a traficului transfrontalier în perioada estivală

Mobilizare maximă pentru fluidizarea traficului transfrontalier în perioada estivală, atunci când, potrivit datelor din anii precedenți, valorile de trafic cresc cu până la 20%. Directorul Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie și Șeful Poliției de Frontieră, Fredolin Lecari au semnat un plan comun de acțiuni, orientate spre accelerarea tranzitului transfrontalier în perioada 15 iunie – 31 august curent.

Măsurile adoptate de ambele autorități se referă la suplinirea numărului de inspectori și al echipamentelor de verificare, precum și implicarea conducerii posturilor în efectuarea controlului vamal și respectiv, de frontieră. Totodată, sunt mobilizați și ofițeri antifraudă, care vor prelua documentarea încălcărilor consemnate, fără a-i distrage pe ofițerii de la linia de control.

De asemenea, în cazul unui flux sporit, vor fi utilizate toate pistele de control, indiferent de sensul de traversare, inclusiv cele destinate corpului diplomatic. Tot pe banda corpului diplomatic vor fi direcționate și familiile cu copii, precum și persoanele cu necesități speciale.

Planul mai prevede asigurarea funcționalității echipamentelor de control și a sistemelor informatice din gestiune, prin constituirea unor grupe de intervenție care vor fi responsabile de înlăturarea eventualelor defecțiuni de ordin tehnic.

Acțiunile autorităților vamale și de frontieră din Moldova vor fi propuse și agențiilor partenere din țările vecine, astfel încât să se asigure sincronizarea acțiunilor și un control expeditiv pe ambele părți ale frontierei.

De rând cu aceste măsuri, Serviciul Vamal continuă și demersurile de modernizare și extindere a infrastructurii posturilor vamale, ceea ce va permite suplimentarea zonelor de control vamal și a numărului de piste. În acest context, amintim despre proiectul de reabilitare a posturilor vamale „Sculeni-Sculeni”, „Leușeni-Albița” și „Giurgiulești – Galați” din cadrul Programului Operațional Comun România-Republica Moldova 2014-2020, finanțat de Uniunea Europeană (64,28%) și co-finanțat de Guvernele celor două state (35,72%). Bugetul acestuia este de 10 milioane de euro, dintre care 5 milioane de euro sunt destinate Republicii Moldova.

Totodată, 70% din fondurile destinate părții moldovenești vor fi direcționate pentru reconstrucția și extinderea vămii „Sculeni”, care, după modernizare, va dispune de 16 artere de control, comparativ cu opt, câte sunt în prezent.

Tot în preajma acest postului, până la finele acestei veri, va fi dată în exploatare o nouă zonă de control vamal pentru autocamioane, construită din surse proprii. Odată cu deschiderea acesteia, Serviciul Vamal va elimina staționările de autocamioane, șirul cărora, în cazul unui flux sporit, poate ajunge până în localitate. Toate formalitățile vor avea loc în noua zonă de control, iar prin post va fi înregistrată doar traversarea.

Construcții similare sunt în desfășurare și în proximitatea posturilor vamale „Costești” și „Giurgiulești”. De asemenea, Serviciul Vamal preconizează implementarea unui sistem de programare a trecerii frontierei de către autocamioane. Totodată, este examinată oportunitatea extinderii funcționalităților noii aplicații, astfel încât, aceasta să poată fi aplicată pentru toate categoriile de vehicule.

Concomitent, instituția este angajată plenar și în promovarea conceptului de control comun în cât mai multe posturi vamale, inclusiv la frontieră cu România. La acest subiect, amintim despre propunerea Serviciului Vamal de a continua extinderea controlului mixt cu postul vamal „Tudora”, care dispune de infrastructura necesară pentru găzduirea tuturor agențiilor partenere din Moldova și Ucraina.

Foto: customs.gov.md

Răspândește știrea!

Comentează

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green