24174411_10210995973514591_8563558078002892725_n-640x360

Socialiștii, prinși cu minciuna? Niciunul dintre cei șase deputați PSRM cu pașapoarte române nu a depus cerere de retragere a cetățeniei

Deputații socialiști cu pașaport românesc, care declarau acum jumătate de an că au depus cereri să li se retragă cetățenia statului vecin, nu au făcut acest lucru. Autoritatea Națională pentru Cetățenie (ANC) din România anunță că nici unul dintre cei șase parlamentari socialiști din Legislativul de la Chișinău nu au depus astfel de cereri.

Într-un răspuns oficial oferit Asociației Presei Independente, Autoritatea Națională pentru Cetățenie din România notează că cereri care ar fi fost depuse de cei șase socialiști nu figurează în registrele instituției: „Urmare a solicitării dumneavoastră, înregistrată la ANC prin care solicitați un răspuns referitor la depunerea dosarelor de renunțare la cetățenia română de către numiții: Alla Dolință, Corneliu Furculiță, Adrian Lebedischi, Ghenadi Mitriuc, Radu Mudreac și Anatolie Labuneț, vă comunicăm că, urmare a verificării în evidențele ANC, s-a consatat că sus numiții nu figurează cu astfel de cereri”, se arată în răspunsul oferit de ANC.

1515146723222

Pentru a renunța la cetățenia română, sunt câteva condiții esențiale care trebuie îndeplinite. Astfel, Legea cetățeniei române prevede că cererea de renunțare, trebuie să fie însoțită de un dosar cu mai multe acte, care se depun la Secretariatul Comisiei pentru Cetățenie din cadrul ANC sau la misiunile diplomatice ori oficiile consulare ale României din țara în care solicitantul își are domiciliul sau reședința.

Legea mai prevede că președintele ANC este cel care aprobă sau respinge cererea de renunțare la cetățenia română, pe baza raportului Comisiei pentru Cetățenie.

Foto: Alina Zotea via Facebook

Răspândește știrea!

1 Comentariu

  1. Anonymous at |

    Cu mita in sac sunt socialiștii.

    Reply

Comentează

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green