adn-stocare-date-1170x644

Statele din Europa de Sud-Est urmează să facă schimb de date ADN și date de înregistrare a autovehiculelor

Statele din Europa de Sud-Est urmează să facă schimb automatizat de date ADN, date dactiloscopice și date de înregistrare a autovehiculelor. Parlamentul urmează să ratifice Acordul semnat între părțile Convenției privind cooperarea polițienească și documentul de implementare a acestuia. Proiectele au fost discutate, astăzi, la ședințele comisiilor parlamentare.

Acordul va contribui la consolidarea cooperării polițienești transfrontaliere în combaterea amenințărilor la adresa ordinii și siguranței publice, precum și la prevenirea, detectarea și investigarea infracțiunilor. Documentul presupune schimbul, la nivel interstatal, de informații relevante referitoare la persoanele implicate în infracțiuni, precum și la transmiterea profilelor ADN și altor materiale de identificare.

În iunie 2018, la Chișinău, a fost inaugurat primul Laborator de expertiză genetică medico-legală. Expertiza ADN poate fi efectuată atât la solicitarea organelor de drept, cât și la solicitarea personală. Anterior, testele efectuate de către alte laboratoare din țară, fără statut de laborator de expertiză judiciară, nu puteau fi recunoscute ca probe în instanță, iar organele de drept erau nevoite să apeleze la serviciile laboratoarelor de peste hotare. Pentru a reglementa domeniul respectiv, urmează a fi creată baza de date genetice judiciare, funcționarea căreia va fi reglementată de un concept ce urmează a fi aprobat de Guvern.

Acordul între părțile Convenției privind cooperarea polițienească în Europa de Sud-Est a fost semnat la 13 septembrie 2018, la Viena, Austria. Documentul a fost semnat de Albania, Austria, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Ungaria, Macedonia, Republica Moldova, Muntenegru, România, Serbia, Slovenia.

Conform prevederilor Constituției, mandatul Parlamentului se prelungește până la întrunirea legală a noii componențe. În această perioadă, Parlamentul poate adopta legi ordinare, hotărâri etc., poate organiza audieri, consultări și efectua control parlamentar.

Foto: Playtech

Răspândește știrea!

Comentează

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green