g

Tânăr de 22 de ani, amenințat de un minor cu răfuială fizică și jefuit în stradă

Un minor de 16 ani, locuitor a capitalei, a fost reținut de ofițerii de investigație a Inspectoratului de Poliție Râșcani pentru comiterea unui jaf.

Aflându-se pe bd. Bănulescu Bodoni, băiatul a observat un tânărul care se deplasa la domiciliu. Acesta s-a apropiat de el și, amenințându-l cu răfuiala fizică, în mod deschis i-a sustras un lănțișor din aur și mijloace bănești în sumă de 150 lei, după care a dispărut într-o direcție necunoscută.

La fața locului au intervenit imediat polițiștii sectorului Râșcani pentru stabilirea circumstanțelor. Prejudiciul cauzat tânărului în vârstă de 22 de ani constituie 6.150 lei.

În urma măsurilor speciale de investigație forțele de ordine au identificat și reținut suspectul, acesta fiind escortat la inspectorat, pentru audieri. Minorul și-a recunoscut vinovăția. Este de menționat că acesta nu e la prima abatere, anterior fiind în vizorul forțelor de ordine pentru infracțiuni similare.

Adolescentul este cercetat în stare de libertate, pe acest caz fiind inițiată o cauză penală pentru jaf, care conform legislației în vigoare se pedepsește cu închisoare pe un termen de la 5 la 7 ani.

Foto: politiacapialei.md

Răspândește știrea!

Comentează

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green