gdh

Tânăr din capitală, cercetat penal pentru circulația drogurilor

Ofițerii de investigație ai Inspectoratului de Poliție Ciocana au reținut un tânăr în vârstă de 20 ani, locuitor a capitalei, acesta fiind suspectat în comercializarea substanțelor narcotice.

Polițiștii au intrat în posesia unei informații despre activitatea infracțională a tânărului, acesta fiind documentat pe parcursul unei săptămâni. Ulterior, la data de 17 octombrie, tânărul a fost reținut în scara blocului de locuit de pe str. Alecu Russo, fiind escortat la inspectorat.

Asupra lui oamenii legii au depistat un pachet în care se afla substanță vegetală mărunțită cu miros specific. Dacă îi reușea comercializarea substanței vegetale, individul era să obțină un profit în sumă de 2.000 lei. Pachetul cu substanța vegetală a fost ridicat și îndreptat pentru expertizare.

Actualmente, tânărul este cercetat pentru circulaţia ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogii acestora care conform legislației penale se pedepsește cu amendă în mărime de la 20.000 la 35.000 lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de pînă la 150 de ore, sau cu închisoare de până la 1 an.

Totodată, polițiștii întreprind măsuri speciale de investigație pentru stabilirea persoanelor implicate în acest caz.

Foto: politiacapitalei.md

Răspândește știrea!

Comentează

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green