Un tânăr din raionul Râșcani a fost reținut de ofițerii CNA și procurorii anticorupție, acesta fiind bănuit de trafic de influență.
Mai exact, tânărul ar fi pretins și primit de la o familie din Bălți 650 de euro sub pretextul că poate influenţa angajați din cadrul Consulatului României și Autorității Naționale pentru Cetățenie, astfel încât aceștia să grăbească procesul de acordare a cetățeniei române.
Dat fiind faptul că tânărul nu s-a ținut de promisiune, cei doi soți au sesizat DGT Nord a CNA. La scurt timp după efectuarea măsurilor speciale de investigație şi procesual-penale în vederea acumulării materialului probator, acesta a fost recunoscut în calitate de bănuit și reținut pentru 72 de ore.
Pe acest caz a fost deschis un dosar penal pentru trafic de influență. Dacă va fi găsit vinovat, bănuitul riscă o pedeapsă cu închisoare de până la 6 ani sau amendă în mărime de până la 200.000 de lei. În prezent, se desfăşoară şi alte acţiuni de documentarea, în vederea identificării întregului cerc de suspecţi.
Imagine simbol: cotidianul.ro