uy

Te-a informat „MAI” că ai de recepționat o „scrisoare recomandată”? Atenție, este o nouă schemă de estorcare a banilor

Ofițerii de investigații au descoperit o noua metodă de estorcare a mijloacelor bănești prin intermediul mesajelor SMS de la numere care provin din diferite țări.

Prin intermediul mesajelor scurte, escrocii informează despre o presupusă citație care necesită recepționare urgentă și indică un număr de contact :„+261340551750”.

Conținutul sms este următorul „Serviciul Info MAI: D-str aveți pentru primire Scrisoare Recomandata #1289, din 5.12.2017. Pentru detalii sunați (8.00-20.00): +261340551750”.

Apelarea numărului de telefon indicat în conținut, va fi urmată de vocea unui robot și deposedarea apelantului de o sumă considerabilă, întrucât acesta reprezintă un număr din categoria celor cu suprataxă.

Astfel, ofițerii Centrului pentru Combaterea Crimelor Informatice recomandă persoanelor care au recepționat astfel de mesaje să se adreseze; să verifice originea mesajelor recepționate ( numărul/operatorul); să evite apelarea unor numere de telefon necunoscute, care trezesc suspiciuni.

Persoanele care a avut de suferit în urma acestor acțiuni ilegale ale persoanelor neidentificate se pot adresa la Centrul pentru Combaterea Crimelor Informatice al INI, de pe strada Bucuriei 14, mun. Chișinău.

Foto: politia.md

Răspândește știrea!

Comentează

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green