992(810,455)

Trei cauze penale și 21 percheziții privind înstrăinarea ilegală a unor terenuri de construcții în Chișinău

Procuratura Chişinău anunță efectuarea a 21 de percheziții și pornirea a trei cauze penale pe faptul creării unei scheme infracționale de obținere ilegală a loturilor de pământ pentru construcție, prin încheierea contractelor de arendă, în baza probelor acumulate de către procurori, dar și de către , ofițerii Serviciului protecție internă și anticorupție (SPIA) al MAI și Serviciului de Informații și Securitate (SIS).

În cadrul acțiunilor operative, au fost documentați 10 foști și actuali funcționari, persoane fizice și juridice. Astfel, în urma măsurilor speciale de investigații și acțiunilor de urmărire penală desfășurate, s-a stabilit că bănuiţii ar fi constituit o schemă prin care au comis tentativa de înstrăinare a unor loturi de teren, care aparţin Primăriei municipiului Chișinău.

Luni, în baza încheierii judecătorului de instrucție, au fost efectuate 21 percheziții în birourile de serviciu, în automobilele și la domiciliile persoanelor care au nimerit în vizor, pentru a ridica probe relevante pentru cauză.

Dacă vor fi găsite vinovate, cele 10 persoane riscă pedepse cu închisoarea de până la 10 ani şi amenzi de sute de mii de lei.

Imagine simbol: anticoruptie.md

Răspândește știrea!

Comentează

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green