GettyImages-188062589

Un francez a fost trimis în judecată pentru proxenetism! Bărbatul a convins o tânără din Chișinău să presteze servicii intime la Paris

Procuratura municipiului Chişinău a finalizat urmăririea penală şi a trimis în judecată cauza penală de învinuire a unui cetăţean al Franţei, reţinut acum o lună pentru proxenetism.

Potrivit probatoriului, în luna ianuarie 2018, după ce a făcut cunoştinţă, pe o reţea de socializare cu o tânără de 19 ani din Chişinău, inculpatul, împreună cu un cetăţean al Republicii Moldova, i-au fixat acesteia o întălnire într-un local din capitală.

Aflând că are o situaţie materială precară, cetăţeanul francez i-a promis fetei că are şansa să-şi schimbe viaţa dacă îl va urma la Paris, unde va presta servicii sexuale pentru 55 de euro per client, într-un apartament închiriat în acest scop, iar complicele său moldovean, urmînd să-i asigure paza.

Primind acordul tinerei, acesta i-a procurat bilet de avion pe cursa Chişinău – Paris, însă călătoria nu a avut loc, deoarece acţiunile acestuia au fost curmate, fiind reţinut la Chişinău.

În prezent, acesta este cercetat în stare de arest preventiv, ia complicele lui, un cetăţean al Republicii Moldova, este anunţat în căutare internaţională. De notat că, în cadrul acţiunilor de urmărire penală procurorii au acumulat probe care confirmă faptul comiterii, de către cei doi, a unor acţiuni similare şi în privinţa altor tinere din Republica Moldova, care ar fi fost racolate pentru a se prostitua în Franţa.

Pentru aceste acţiuni, legislaţia Republicii Moldova prevede de la 4 pînă la 7 ani de detenţie.

Foto: pulse.ng

Răspândește știrea!

Comentează

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green