1

Un polițist ar fi cerut 150 de euro de la un tânăr pentru a-l scăpa de dosar penal

Un poliţist din cadrul Inspectoratului de Poliţie Centru a fost adus, cu puţin timp în urmă,  la sediul CNA, fiind bănuit de corupere pasivă. Acesta a fost denunţat de un tânăr, care s-a plâns că omul legii ar fi estorcat de la el 150 de euro.

Potrivit informaţiilor preliminare, ofiţerul ar fi pretins cei 150 de euro de la denunţător pentru a nu documenta acţiunile acestuia, pretins ilegale, raportate de o bancă din capitală. Entitatea bancară s-ar fi adresat la poliţie, comunicând că un bărbat ar fi încercat să pună în circulaţie o bancnotă cu nominalul 200 de euro cu semne evidente de falsificare. Ca să nu-i deschidă dosar penal, poliţistul i-ar fi cerut 150 de euro.

În acest caz a fost iniţiată o cauză penală în temeiul art. 324 cod penal – corupere pasivă. În cadrul acţiunilor de urmărire penală, biroul poliţistului a fost suspus percheziţiilor iar, la solicitarea CNA, acesta a predat benevol banii estorcaţi. În prezent, suspectul este audiat de ofiţerii Centrului şi procurorii anticorupţie.

Dacă va fi găsit vinovat, poliţistul riscă până la 10 ani de puşcărie şi amendă penală, dar şi privarea de dreptul de a ocupa funcţii publice pentru o anumită perioadă.

foto: cna.md

Răspândește știrea!

Comentează

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green