Fostul ministru al Finanțelor, Veaceslav Negruța, care a fost unul dintre membrii fondatori ai Partidului Liberal Democrat din Moldova, a părăsit rândurile formațiunii.. Cererea de retragere a fost depusă de acesta pe 12 septembrie.
„Luând în considerare viitoarele mele activități profesionale, rog să acceptați retragerea mea din lista membrilor PLDM”, se spune în cerere. Totodată, fostul ministru solicită retragerea sa din toate organele de conducere, biroul politic central și consiliul politic național al PLDM.
Veaceslav Negruța a fost unul dintre membrii fondatori ai PLDM. A a fost ministru al Finanțelor din septembrie 2009 până în august 2013. A plecat din fruntea ministerului din proprie initiativă, în urma unei cereri de demisie.