139da35cc103c33b2d594ff3db306e51

Veaceslav Platon, condamnat la încă 12 ani de închisoare în cel de-al doilea dosar deschis pe numele său pentru escrocherie

Omul de afaceri Veaceslav Platon a fost condamnat la încă 12 ani de închisoare pentru escrocherie în cel de-al doilea dosar deschis pe numele său. Sentința a fost pronunțată astăzi de Judecătoria Buiucani.

Precizăm că procurorul a cerut instanței 16 ani de pușcărie pentru controversatul afacerist, acuzat că ar fi încercat să sustragă 205 milioane lei de pe conturile a trei companii de asigurări. Platon ar fi implicat în comiterea faptei infracţionale pe încă două persoane în calitate de autori, care nemijlocit urmau să realizeze planul elaborat în vederea obţinerii bunurilor ce nu li se cuvin.

Mai exact, afaceristul și complicii săi au elaborat un plan infracţional de sustragere a mijloacelor financiare care se aflau pe conturile unei companii din România, dispunând iniţierea procedurii de separare de S.A. „Moldasig”. Aceasta urma să se petreacă prin schimbarea fictivă a acţionariatului, întru înlocuirea membrilor conducerii executive cu persoane loiale pentru a putea sustrage mijloacele financiare disponibile în conturile societăţii, prin semnarea actelor de transfer a lichidităţilor în adresa altor entităţi controlate tot de Platon.

În decembrie 2016, la indicaţiile lui Veaceslav Platon, persoane  interpuse, deţinând asupra sa procesul-verbal falsificat al Consiliului S.A. „Moldasig” şi alte documente perfectate cu depăşirea cadrului legal, fiind acte falsificate, s-au deplasat în România. Directorul general al companiei de asigurare din România însă s-a opus de a realiza intenţia infracţională de schimbare fictivă a acţionariatului companiei de asigurări în vederea sustragerii mijloacelor financiare, iar la întoarcerea în ţară persoanele au fost reţinute de către procurori.

În continuare, Platon, urmărind scopul de însuşire a mijloacelor băneşti disponibile în conturile S.A. „Moldasig” şi S.A. Alliance Insurance Group” (peste 3,5 milioane de lei şi aproximativ 10 milioane de dolari SUA), a organizat şi a dirijat, în contextul aceluiaşi grup criminal organizat, un şir de acţiuni cu caracter ilicit, îndreptate la numirea unor noi vicedirectori la companiile de asigurări prenotate.

Intenţia respectivă a apărut, ca rezultat al blocării de către Comisia Naţională a Pieţii Financiare, pentru acţionarea în mod concertat, a unui grup de acţionari ai S.A. „Moldasig”, controlaţi efectiv de către Veaceslav Platon. Datorită acestui fapt a intervenit riscul de a pierde influenţa asupra companiilor de asigurare, situaţie ce a generat adoptarea deciziei de către ultimul de a implementa numirea şi avizarea unor noi vicedirectori la companiile de asigurare şi identificarea soluţiilor de operare din numele ultimilor cu fluxurile financiare a companiilor de asigurări nominalizate.

Mai concret, aceştia urmau să efectueze operaţiuni ce ar duce la sustragerea mijloacelor financiare disponibile în conturile curente şi de depozit ale companiilor, prin transferarea lor în adresa altor societăţi comerciale controlate de Veaceslav Platon.

Amintim că, anterior, Veaceslav Platon a fost condamnat la 18 ani de închisoare, fiind recunoscut culpabil de escrocherie și spălare de bani în proporții deosebit de mari în dosarul Băncii de Economii. Încheierea a fost contestată de avocații omului de afaceri la Curtea de Apel, dosarul urmând a fi reexaminat.

Foto: crimemoldova.com

Răspândește știrea!

1 Comentariu

  1. Anonymous at |

    Era de așteptat că așa va fi.

    Reply

Comentează

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green