live-Seful-directiei-raionale-straseni-pentru-securitatea-alimentara---in-studioul-unimedia-1417170586

Vicedirectorul ANSA, reţinut de procurorii anticorupție! Funcționarul cerea agenților economici să-l asigure cu vin și carne pentru a nu le crea „probleme”

Directorul general adjunct al Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA), Vsevolod Stamati, a fost reţinut astăzi de Procuratura Anticorupţie pentru corupere pasivă.

Acesta este bănuit că, pe parcursul lunii septembrie 2016, folosind situaţia de serviciu în interes material, a solicitat, cu titlu gratuit, de la mai mulţi agenţi economici bunuri ce nu i se cuvin, inclusiv: vin, carne, mezeluri şi salamuri pentru a nu le crea împiedimente în activitatea economică. În caz contrar, acesta ameninţa că le va crea împedimente la importul produselor şi la eliberarea certificatelor fitosanitare de import.

Procurorii au documentat primirea de către vicedirectorul ANSA a bunurilor solicitate, care erau încărcate în automobilul acestuia de serviciu, chiar la sediul Agenţiei.

De asemenea, potrivit probelor, pe 20 septembrie 2016, întru a primi avantaje în domeniul sanitar veterinar în raionul Edineţ, bănuitul a încercat să determine plecarea din funcţie a şefului adjunct al Direcţiei raionale Edineţ din cadrul ANSA prin numirea în această postură a unei persoane afiliate lui. Mai mult decât atât, în caz de refuz de a îndeplini solicitarea acestuia, vicedirectorul a ameninţat persoana incomodă cu pornirea unor cauze penale pe faptul comercializării certificatelor fitosanitare.

Vsevolod Stamati a fost reţinut preventiv pentru 72 de ore, iar dacă va fi recunoscut vinovat, el riscă de la 7 la 15 ani închisoare cu amendă în mărime de la 8.000 la 10.000 unităţi convenţionale şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.

Foto: unimedia.info

Răspândește știrea!

Comentează

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green